Pe data de 5 martie s-au împlininit 60 de ani de la moartea lui Stalin, dictator vinovat de exterminarea şi întemniţarea a milioane de oameni în fosta Uniune Sovietică, dar care continuă să-i fascineze pe ruşi precum şi pe georgieni, pentru că el s-a născut de fapt în Georgia. Potrivit unui sondaj realizat în Federaţia Rusă, 50 la sută dintre ruşi continuă să afirme că Stalin a jucat un “rol pozitiv”. Evocăm şi noi în cele ce urmează memoria acestui tiran a cărui fantomă bîntuie încă prin Europa şi prin lume.

Pe 5 martie 1953 cînd a fost anunţată moartea lui Stalin milioane de comunişti au crezut pe planetă că viaţa se va opri brusc şi că universul însuşi va suporta un şoc gravitaţional. Cultul personalităţii dezvoltat în jurul lui Stalin era atît de mare încît milioane de oameni au plîns sincer după dispariţia sa, s-au simţit orfani şi destabilizaţi. Chiar şi comuniştii din ţările Occidentale au fost traumatizaţi, li s-a părut că îşi pierd busola sau chiar raţiunea de a trăi.

Stalin a marcat de fapt întreaga planetă prin brutalitatea sa extremă dar şi prin caracterul contradictoriu al modului în care a condus Uniunea Sovietică, mişcarea comunistă internaţională şi aşa-numita “luptă împotriva imperialismului”. Teroarea a fost instrumentul său politic principal, dar şi exercitarea arbitrară a terorii, astfel încît nimeni nu mai ştia, în acele vremuri, în Uniunea Sovietică, dacă era vinovat sau nu, dacă mai putea conta pe cîteva zile de libertate sau dacă se va regăsi de pe o zi pe alta în Siberia sau în camerele de tortură ale poliţiei politice.

In ciuda faptului că după moartea sa au fost denunţate crimele sale, în ciuda sutelor de cărţi scrise despre brutalitatea sa, despre deportarea unor întregi popoare (ceceni, inguşeţi, tătari), în ciuda revelaţiilor legate de anii tinerţii sale cînd Stalin practica un tip de banditism revoluţionar, umbra dicta