Evenimentul se va organiza la Romaero şi va dura cinci zile, fiind singurul de acest fel desfăşurat indoor din România. La expoziţie vor fi prezenţi cei mai importanţi dealeri şi producători de ambarcţiuni, accesorii şi prestatori de servicii conexe din România, precum şi expozanţi din Bulgaria şi Ungaria.
La Salonul Nautic Internaţional Bucureşti vor fi expuse atât caiace, canotci şi ambarcaţiuni gonflabile şi de pescuit cât şi veliere, bărci cu motor sau yachturi de mari dimensiuni. Accesoriile, echipamentele nautice sau articolele vestimentare, şcolile de navigaţie sau de scubadiving şi ofertele de charter nu vor lipsi nici ele.
Fanii excursiilor pe apă vor fi aşteptaţi cu noutăţi şi promoţii, cu sfaturi şi cu recomandări, anunţă organizatorii.
De asemenea, organizatorii expoziţiei anunţă şi organizarea unui spaţiu dedicat altui hobby la fel de popular, vizitatorii putând admira rulote şi caravane.
Accesul vizitatorilor se va face începând cu ora 14.00 până la ora 20.00. Joi şi vineri expoziţia va fi deschisă între orele 10.00- 20.00 iar în weekend între orele 11.00- 20.00. Preţul de intrare este de 15 lei, copiii sub 10 ani beneficiind de acces gratuit. Vineri, 8 martie, accesul va fi liber pentru doamne şi domnişoare.