Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andy Warhol a redevenit Numărul 1 pe piaţa licitaţiilor mondiale de artă din 2012

Publicat in Romania Libera, marți 5 martie 2013 ·

Americanul Andy Warhol a redevenit în 2012 Numărul 1 în topul licitaţiilor mondiale de artă, depăşindu-l pe chinezul Zhang Daqian şi pe spaniolul Pablo Picasso, clasaţi pe locul al doilea, respectiv al treilea, a anunţat compania Artprice, potrivit Mediafax.

Cu vânzări cumulate de peste 329 de milioane de dolari (fără taxe), americanul Andy Warhol (1928-1987) a urcat din nou pe primul loc în acest top, o poziţie pe care a ocupat-o şi în 2007, dar pe care a pierdut-o ulterior, potrivit topului pe 2012 realizat de societatea franceză Artprice şi de noul ei aliat Artron de pe piaţa chineză.

Andy Warhol, clasat pe locul al treilea în topul din 2011, nu a stabilit un nou record în 2012. Însă piaţa de artă a fost "inundată" de Fundaţia Andy Warhol pentru arte vizuale, care a vândut prin intermediul casei de licitaţii Christie's numeroase dintre operele pe care le avea în stoc.

Chinezul Zhang Daqian (1898-1983), Numărul 1 în 2011, ocupă poziţia a doua în 2012, cu vânzări globale de 287 de milioane de dolari. Însă această sumă totală cu care au fost achiziţionate operele sale a înregistrat o scădere considerabilă faţă de anii precedenţi.

Spaniolul Pablo Picasso (1881-1973), al patrulea în topul din 2011, a urcat pe locul al treilea în 2012, cu vânzări care au totalizat 286 milioane de dolari, această cifră fiind mai mică decât cea de anul trecut.

Chinezul Qi Baishi (1864-1957), numărul 2 în 2011, a pierdut două locuri şi ocupă poziţia a patra, cu vânzări globale de 270 de milioane de dolari.

Cu vânzări de 262 de milioane de dolari în sălile de licitaţii, germanul Gerhard Richter, născut în 1932, care era al optulea în topul din 2011, a urcat în anul 2012 pe locul al cincilea.

Chinezul Xu Beihong (1895-1953) este al şaselea, cu vânzări de 175,8 milioane de dolari, în scădere faţă de anii anteriori.

În schimb, preţurile pentru opere

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A renunțat la cariera în Bioinginerie Medicală și s-a făcut pompier, pentru a salva vieți. Cine este Alexandra Carla Poliec

Gandul acum 3 ore
Alexandra Carla Poliec este o tânără de 23 de ani din Botoșani. Ea este absolventă de bioinginerie medicală, iar vineri a depus jurământul militar la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, potrivit unui comu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°