Manşa retur a dublei dintre Manchester United şi Real Madrid, are loc marţi, 5 martie, de la ora 21:45 pe Old Trafford, în tur scorul fiind egal 1-1.
Deşi graţie rezultatului din tur, cei de la Manchester United s-ar putea califica şi printr-un rezultat de 0-0, pare puţin probabil ca în meciul de pe „Teatrul Viselor” să nu se înscrie cel puţin o dată având în vedere apetitul ofensiv al celor două echipe. Spre deosebire de rivalii de la Real Madrid, „diavolii roşii” sunt lideri în campionatul Angliei, având un avans mai mult decât confortabil de 15 puncte în faţa celor de la Manchester City, astfel că elevii lui Sir Alex Ferguson vor acord mai multă atenţie partidelor din UEFA Champions League.
Real Madrid vine cu un moral ridicat în Anglia după cele 2 succese la rand din duelurile cu Barcelona, atât din Copa del Rey (3-1), cat şi din Primera Division (2-1), din ultima săptămână. Cu toate acestea, Real Madrid ocupă doar locul 3 în campionat la nu mai puţin de 13 puncte de Barcelona, astfel că în afară de Cupă, madrilienii îşi doresc cu atât mai mult în acest sezon câştigarea unui nou trofeu UEFA Champions League.
Pentru a urmări partida dintre Manchester United şi Real Madrid în direct prin video livestream, puteţi accesa unul din linkurile de AICI HD aici, aici sau aici.
Your browser does not support frames, so you will not be able to view this page.
Manşa retur a dublei dintre Manchester United şi Real Madrid, are loc marţi, 5 martie, de la ora 21:45 pe Old Trafford, în tur scorul fiind egal 1-1.
Deşi graţie rezultatului din tur, cei de la Manchester United s-ar putea califica şi printr-un rezultat de 0-0, pare puţin probabil ca în meciul de pe „Teatrul Viselor” să nu se înscrie cel puţin o dată având în vedere apetitul ofensiv al celor două echipe. Spre deosebire de rivalii de la Real Madrid, „diavolii roşii” sunt lideri