Sportul Vişina a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru reluarea campionatului. Având obiectiv evitarea retrogradării, gruparea pregătită de Marcel Ploaie întâlneşte, în runda inaugurală a returului, o formaţie aflată în partea a doua a clasamentului, Progresul Cernica.
Sportul Vişina debutează în retur în faţa propriilor suporteri. Gruparea din sudul judeţului primeşte vizita formaţiei ce a acumulat tot atâtea puncte, Progresul Cernica. Implicată în lupta pentru supravieţuire în eşalonul al treilea, echipa pregătită de Marcel Ploaie are nevoie de cele trei puncte puse în joc. Sportul Vişina va aborda meciurile care au mai rămas de disputat din actualul sezon cu un lot restrâns numeric, 18 jucători fiind legitimaţi pentru retur. Stagiunea de toamnă a fost încheiată pe locul 9, cu 14 puncte acumulate.
„Sunt foarte importante cele trei puncte”
Oficialii grupării Sportul Vişina sunt încrezători în obţinerea punctelor puse în joc. Directorul sportiv Adrian Rafailă speră ca echipa să se mobilizeze cât mai bine în acest retur, dat fiind lotul restrâns numeric.
„Sunt foarte importante cele trei puncte, cu toţii ne dorim să câştigăm, este primul meci acasă, trebuie să începem bine. Starea terenului este bună, într-o zi, apar salariile, au toate motivele să câştige, mai ales că suntem în mare luptă cu Progresul Cernica. Indiferent cu cine jucăm, trebuie să ne dăruim, să ne mobilizăm pentru a câştiga. E toată lumea validă, avem 18 jucători, cu aceştia vom defila. Daniel Mihai a început pregătirea, va apărea în primul unsprezece cât de curând”, a declarat oficialul celor de la Sportul Vişina.
Returul la nivelul eşalonului al treilea se reia, vineri, pe data de 8 martie, însă Sportul Vişina susţine meciurile de pe teren propriu sâmbătă. Etapa inaugurală este programată cu începere de la ora 15.00.