Nici dacă mă nășteam cu coviltir în spate nu colindam atâta prin țară. Ca să fur niște râsete, nu alta. Și m-am întors în Sibiu, orașul oamenilor ce-și iubesc primarul, minune pentru care nici Leonida Bucium sau Buni Cocar n-au aflat un răspuns.
Împreună cu Gabriel Gherghe ne-am prezentat la Atrium Classic Café cu scopul de a-i face pe oameni să râdă. Și de a mânca bine, de fapt, ăsta fiind motivul pentru care am bătut sute de kilometri, din Iași și București. Pentru pizza, paste și deserturile lor.
Poate vă intrigă titlul, dar în sală a fost prezent la spectacol și un stimabil belgian, om de afaceri mutat de 10 în România. Ne-a demonstrat tuturor că s-a adaptat perfect vieții din România: vorbea coerent, bea alcool incoerent. Și-a insistat precum la lăutari să-i zic una hazoasă despre belgieni. I-am explicat că nu știu nimic amuzant despre ei, dar cu toate astea, în România, imaginea belgienilor e stricată de pedofili, moment în care „Hercule Poirot” s-a ridicat chitit să-mi verse paharul de vin în cap. Risipă, ar spune somelierii. Oare se simțea cu copilul pe căciulă? Dacă n-am reușit să ne sincronizăm valsul astfel încât să-mi pedepsească remarca, a aruncat paharul pe jos și a fost poftit la loc, de unde a aruncat cu un alt pahar spre capul meu, reușind să mă dușeze bine de tot cu roșu demidulce. Simțeam prin piele că 2007 a fost un an bun pentru podgorie. Și până la urmă la câți comedianți ați mai văzut un asemenea show interactiv? Scene veritabile de Matrix. Într-un stil civilizat a fost poftit afară. Ați vrea să spuneți că-n șuturi, dar nu. Organizatorii au fost mai belgieni ca belgianul. Și credeați că asta-i tot? Nu, doar vorbim de un neam cunoscut ca fiind un popor războinic. Cu ambiție și talent, a reușit să spargă mai multe geamuri ale localului, moment în care, din nou, nu și-a primit nici măcar un „capac”. Atâta bun-simț n-am văzut. Nici m
