5 martie 1953: Tătuca popoarelor, cum era supranumit Stalin, fusese doborât, la vârsta de 73 de ani, de o hemoragie celebrală. Funeraliile „marelui conducător” al poporului rus s-au desfăşurat pe 9 martie 1953. În ziua funeraliilor lui Stalin, la 9 martie 1953, fix la ora 12.00, la prânz, s-au păstrat trei minute de reculegere în U.R.S.S şi în ţările sovietizate. Inclusiv în ţara noastră. Românii de vârsta a treia vorbesc cu greu despre acea perioadă, marcată de îndobitocirea poporului.

Pe 9 martie 1953, în România mitingurile de doliu au fost nenumărate, cel mai mare fiind cel din parcul bucureştean Herăstrău- pe atunci Parcul de Cultură şi Odihnă I.V. Stalin, la statuia tătucului (care a fost desfiinţată peste câţiva ani, într-o singură noapte).

Petreceri ca de nuntă

„Când a murit Stalin eram la Ploieşti, unde lucram, temporar, ca tehnolog”, povesteşte Pavel Roşca, 82 de ani, pensionar. „Am fost duşi în centrul oraşului, la mitingul de doliu. Unii plângeau, alţii îşi dădeau coate şi râdeau, o parte îl blestemau în şoaptă:”Să nu ai linişte pe lumea ailaltă, criminalule.Arză-te-ar focul!”. În întreprindere s-a făcut de gardă la portretul lui, aşezat lângă steagul sovietic”.

Bătrânul mai mărturiseşte că au existat şi manifestaţii tacite, anti-Stalin, în zona Cotroceni, la Leu, unde era Şcoala de ofiţeri de geniu şi „se auzise că, o parte a militarilor din cadrul Ministerului Forţelor Armate au organizat petreceri ca de nuntă când au aflat că a murit. Au fost pedepsiţi, dar nu omorâţi - sovieticii aveau tot interesul să termine armata română, dar ucideau mai ales generali”.

„Din cauza lui am pierdut tot ce mi-a fost drag”

Pavel s-a născut în Basarabia. „În 40, când s-a cedat Basarabia, cei care doreau să vină în România aveau la dispoziţie 72 de ore. S-a trecut Prutul cu căruţe, cu bocceaua în mână. Noi n-am putut