Managerii spitalelor din Gorj au început să-şi pună pe hârtie problemele cu care se confruntă, după ce Ministerul Sănătăţii a anunţat că vrea să realizeze o strategie a sănătăţii publice. Ba mai mult, primele propuneri au ajuns deja la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj. Acestea vizează înfiinţarea unor noi compartimente şi servicii în cadrul spitalelor, dotarea cu aparatură modernă şi creşterea numărului de paturi la anumite secţii. Până în luna iunie, strategiile unităţilor spitaliceşti trebuie centralizate şi transmise Ministerului Sănătăţii.
Direcţia de Sănătate Publică Gorj primeşte strategiile spitalelor din judeţ pentru a le prezenta Ministerului Sănătăţii. Pe lângă propunerile spitalelor, în strategia pentru îmbunătăţirea sistemului sanitar din Gorj vor figura şi propuneri ale Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. „Aşa cum era normal înainte de regionalizare se elaborează strategii locale. Noi, la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, am propus existenţa a cel puţin unui asistent comunitar sau mediator sanitar în toate primăriile din judeţ, în special în cele cu populaţie de etnie romă numeroasă”, spune Boeriu.
Propunerile spitalelor trebuie trimise până la sfârşitul lunii la DSP, care le va transmite la Ministerul Sănătăţii pentru realizarea strategiei sănătăţii publice. Primele propuneri au venit şi ajuns, spune directorul Boeriu. „Până în momentul de faţă, am primit strategii de la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, care cere dotarea cu aparatură performantă şi continuarea lucrărilor de modernizare a Ambulatoriului; Spitalul Rovinari, unde se vrea înfiinţarea unui Compartiment de Primiri Urgenţe, aparatură şi specialist pentru cabinet de pneumologie şi spirometrie, având în vedere că este o zonă minieră şi Spitalul de la Dobriţa care doreşte înfiinţarea unui compartiment de pneumologie”, a mai precizat Marius Boeriu.
Managerii vor m