Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Final de carieră pentru doi poliţişti de excepţie

Publicat in Observator de Constanta, miercuri 6 martie 2013 ·

Paraschiv Datcu şi Constantin Grecu au fost felicitaţi, ieri, de comanda I.P.J. Constanţa, după ce s-au pensionat la termen

Şeful Poliţiei Tuzla este cel mai longeviv şef de post, ocupând această funcţie timp de peste trei decenii

Şeful postului de Poliţie de la Tuzla, cel mai longeviv şef de post, care s-a retras din activitate după o carieră de 34 de ani în Poliţie, agent principal adjunct Paraschiv Datcu, şi unul dintre oamenii legii cu o lungă activitate ca dispecer la I.P.J. Constanţa, agentul-şef principal Constantin Grecu, au fost felicitaţi, ieri, de către conducerea I.P.J. Constanţa cu ocazia pensionării. În sala de şedinţe, într-un cadru festiv, comanda inspectoratului a înmânat diplome de excelenţă şi medalii de onoare celor doi poliţişti care s-au retras din activitate. Pe parcursul festivităţii, aceştia au evocat momente importante din activitatea lor profesională, cum ar fi promovarea ca şef de post la o vârstă fragedă. Astfel, şeful Postului de Poliţie Tuzla devenea în anul 1984 unul dintre cei mai tineri şefi de post din ţară, activând în această funcţie timp de 30 de ani. Lăudate au fost şi demersurile de punere a bazelor unui dispecerat modern, la care şi-a adus contribuţia agentul-şef principal Grecu Constantin, care 15 ani din întreaga carieră i-a dedicat activităţii de dispecer. „Constantin Grecu a fost un om de un profesionalism deosebit. Mi-aduc aminte de primul meu serviciu din 1989, când eram locotenent, îmi era teamă şi eram neliniştit, iar la dispecerat era Constantin Grecu, care m-a liniştit şi mi-a spus că vom face echipă bună şi nu vom avea evenimente deosebite. Aşa a fost. De atunci, de câte ori ştiam că la dispecerat este de serviciu Constantin Grecu, eram liniştit. Lipsa acestuia va fi o pierdere pentru I.P.J. Constanţa“, a precizat comisarul-şef Adrian Rapotan.

Copiii şefului de post sunt tot poliţişti

Agentu

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 8 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°