Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Diniţă, nababul din Parlament

Publicat in Brasovul Tau, marți 5 martie 2013 ·

Şi deputat şi unul dintre cei mai bogaţi parlamentari din România. Vorbim despre afaceristul braşovean Ion Diniţă, plin de bani, terenuri, bijuterii, opere de artă, dar şi case în ţară şi în străinătate.

Într-un top al parlamentarilor cu cele mai multe case, Ion Diniţă ocupă locul secund, cu 15 imobile. Cât despre profitul celei mai mari firme deţinute de Ion Diniţă, cifrele Ministerului Finanţelor spun totul. În anii de criză, în care pensionarilor şi bugetarilor li se tăiau veniturile, afaceristul braşovean a câştigat, de la o singură societate, peste 60 de miliarde de lei vechi. (VEZI IN GALERIA FOTO SITUATIA FINANCIARA A FIRMEI IN 2009, 2010 SI 2011)

Ion Diniţă, uns deputat în Parlamentul României, este cel care a cerut cazare la hotel, asigurată de Camera Deputaţilor. Asta deşi are, potrivit declaraţiei de avere, chiar în Bucureşti, două apartamente, unul de aproape 89 de mp, altul de 66 mp cumpărate în 2009 şi în 2008. Tot Diniţă, mai deţine un apartament în Marea Britanie de 54 mp, 3 apartamente în Braşov, două case tot în Braşov şi o casă de vacanţă în Poiana Soarelui, aflată, cei drept, în litigiu. În plus, Diniţă mai are în proprietate alte două apartamente în Sighişoara, iar un al treilea, pe numele soţiei. Alte două case de vacanţă ale deputatului se află în Năvodari şi în Săcele, precum şi o a 3-a, de locuit, în localitatea vrânceană Gugeşti. Acelaşi Ion Diniţă este interesat şi de cultură. Se vede clar, tot din declaraţia de avere, că deputatul deţine lucrări de artă contemporană, obiecte de artă, dar şi bijuterii în valoare de 90 de mii de euro. Este şi acţionar la mai multe societăţi comerciale, printre care se numără şi Gotic SA. Doar de la această firmă, Diniţă a obţinut, în 3 ani de criză, profit net în valoare totală de 60 de miliarde şi jumătate de lei vechi. Şi cum deputatului bogat îi stă bine cu drumul, Ion Diniţă deţine şi două auto

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, întâlnire cu Mark Zuckerberg la Mar-a-Lago. Despre ce au vorbit cei doi. Șeful Meta „a fost foarte clar”

HotNews acum o ora
Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu Mark Zuckerberg, la reședința Mar-a-Lago. Întâlnirea a fost confirmată de reprezentanţii celor doi și a avut ca scop îmbunătățirea relației șefului Meta cu președintele ales, potrivit The New York Times. Zucke

Medicii specialişti în medicina fizică şi recuperatorie protestează joi, la Ministerul Sănătăţii

News.ro acum 2 ore
Medicii specialişti în medicina fizică şi recuperatorie protestează joi, la Ministerul Sănătăţii, faţă de un proiect de lege prin care vor fi substituiţi în circuitul pacientului de către fiziokinetoterapeuţi care primesc dreptul de decizie în actul

Poluarea aerului cauzată de incendii este asociată cu 1,5 milioane de decese pe an la nivel mondial - studiu

News.ro acum 4 ore
Poluarea aerului cauzată de incendii este legată de peste 1,5 milioane de decese pe an la nivel mondial, majoritatea fiind înregistrate în ţările în curs de dezvoltare, potrivit unui studiu, publicat joi în The Lancet, care acoperă perioada 2000-201

Două cereri de anulare a alegerilor prezidenţiale, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituţională a României este aşteptată să decidă joi asupra a două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, depuse de doi competitori electorali, Cristian Terheş şi Sebastian Popescu, clasaţi pe poziţiile 9 şi 12. Cele

Percheziții la două persoane bănuite a fi introdus 400.000 de dolari falși în bancomate, retragând ulterior lei „buni”

HotNews acum o ora
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) , împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității organizate – Oficiul Național Central pentru combaterea falsurilor de mo

CSAT se reunește joi la Palatul Cotroceni. Analiza unor posibile riscuri la adresa securității naționale, pe agendă

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc joi, de la ora 14.00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se află „analiza unor posibile

(P) Votul din 1 decembrie este despre continuarea plafonării la energie, pentru a bloca planurile celor care vor triplarea facturilor

News.ro acum 13 ore
Deciziile politice din următoarea perioadă vor influenţa direct nivelul de trai al cetăţenilor. Fără PSD la guvernare, liberalizarea pieţei de energie şi eliminarea măsurilor de plafonare ar putea duce la creşteri dramatice de până de trei ori mai m

Se împlinesc 35 de ani de la moartea lui Arsenie Boca. Legendele și controversele despre cum s-a sfârșit viața "Sfântului Ardealului"

Ziare.com acum 2 ore
Joi, 28 noiembrie, se împlinesc 35 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, considerat una dintre marile personalități ale ortodoxiei românești. Mănăstirea Prislop, locul unde este înmormântat călugărul, a devenit de-a lungul anilor un loc de p

Calendar ortodox, joi, 28 noiembrie 2024. Sfinții pomeniți în această zi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru şi Mărturisitorul Ştefan cel Nou. Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Atanasie, căruia îi zic şi Artemie, fiind patriarh Sfântul Ghermano, şi a fost născut ş

Arabia Saudită ar putea să se alăture proiectului avionului de luptă GCAP, al Italiei, Marii Britanii şi Japoniei

News.ro acum 4 ore
Parteneriatul dintre Italia, Marea Britanie şi Japonia pentru dezvoltarea unui avion de luptă de ultimă generaţie, în cadrul programului Global Combat Air Programme (GCAP), ar putea fi extins pentru a include şi Arabia Saudită, a declarat miercuri m

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

6°/9°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

0°/9°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

4°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°