O voluntară din Italia activează în cadrul Asociaţiei Stea Satu Mare pentru incluziunea copiilor şi tinerilor străzii, prin intermediul programului Tineret în Acțiune, al Serviciului European de Voluntariat (SEV). Proiectul „Voluntariat pentru incluziunea copiilor şi tinerilor străzii” al SEV se bazează pe un parteneriat bilateral înte Asociaţia Stea şi organizaţia Popica Onlus din Italia, organizaţie care a trimis-o şi care coordonează activitatea de voluntariat a tinerei din Italia în beneficiul comunităţii locale din Satu Mare. Tânăra şi-a desfăşurat activitatea în perioada februarie –noiembrie 2013, în cadrul Asociaţiei Stea, organizaţie gazdă în proiectul SEV.
Directorul Asociaţiei Stea, Cristina Bala, a declarat, ieri, în cadrul unei prezentări desfăşurate la Instituţia Prefectului, că acest proiect urmăreşte dezvoltarea şanselor de integrare a copiilor şi tinerilor străzii prin implicarea voluntarilor la nivel european. ”În cadrul proiectului, Asociaţia Stea găzduieşte, timp de nouă luni, o voluntară din Italia. “Voluntara Ilenia Perotelli va fi alături de noi la activităţile centrului de zi, în mod deosebit la activităţile educative. De asemenea, se va ocupa de un proiect de teatru social pe care îl desfăşurăm cu copiii şi tinerii străzii şi ne va ajuta în mediatizarea activităţilor la nivel european”, a declarat Cristina Bala.
Printre obiectivele proiectului se află consolidarea abilităţilor personale ale voluntarului (stima de sine, abilităţi interculturale, competenţe lingvistice) printr-o experienţă directă de voluntariat în domeniul combaterii excluziunii sociale, precum şi dezvoltarea unor metode inovative de intervenţie socială (educaţie non-formală), de către voluntar, prin intermediul implicării în derularea activităţilor curente în cadrul Asociaţiei Stea.
Voluntara a avut misiunea de a sprijini echipa Asociaţiei Stea în