O actriţă pe care o port în suflet ca pe o comoară, un OM în faţa căruia întotdeauna voi face o reverenţă adâncă. Mi-aduc aminte că am întrebat-o în urmă cu ceva vreme cu ce ar semăna viaţa sa şi mi-a spus: “O cafea tare şi amară. O cafea care trebuie să te ţină treaz, care te agită. Una nu-ţi place, că-i amară, dar dacă îi pui zahăr îşi pierde din acuitate, din ceea ce te instigă. O cafea care te ţine chiar cu riscul ca într-o zi să crăpi”. Nu ai cum să treci cu vederea un asemenea răspuns. Margareta Pogonat şi-a acceptat menirea de a iubi această lume şi oamenii cu o generozitate ce-i oferă o aură specială. Mâine îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
“Acum, la anii aceştia, uitându-mă în urmă spun că sunt foarte mulţumită de mine. Am răzbit”
A făcut o carieră fără sprijin, numai prin puterile sale. Iar după reacţiile publicului n-a prea greşit. Tot proiectul acesta care s-a chemat viaţa sa poate părea neinteresant în ochii altora, dar este o viaţă de om care a aşezat lucrurile unul lângă altul cu dragoste. Visa să devină medic, a fost pe rând secretară de şcoală, mânuitoare de păpuşi, contabilă, casieră, desenator tehnic. În cele din urmă a studiat actoria. A debutat alături de Birlic în “Două lozuri”, dar abia în anii ’70 cariera sa a intrat pe o pantă ascendentă. După ce a ieşit la pensie de la Nottara, a mai avut câteva roluri principale la Ploieşti. A fost profesor vreme îndelungată, iubindu-şi studenţi ca nimeni altcineva. Acum, Margareta Pogonat este pensionară. “Era sărăcie în vremea copilăriei mele, iar singura perioadă de care îmi amintesc cu mare plăcere a fost cea în care într-adevăr ajunsesem la o limită de sus a carierei mele, după care lucrurile au început din nou să coboare pe panta pe care urcaseră. Când au ajuns la un stadiu anume m-am apucat de altceva. Am fost pregătită să nu meargă lucru
