Europarlamentarul Laszlo Tokes îi cere premierului Victor Ponta daune morale de 100.000 de lei pentru afirmaţia că "reprezintă interese străine îndreptate împotriva României" şi că foloseşte "un limba horthyst", afirmă Kincses Elod, avocatul lui Tokes.
Avocatul Kincses Elod, care îl reprezintă pe Tokes, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că europarlamentarul l-a mandatat cu introducerea acţiunii împotriva premierului Victor Ponta, pentru declaraţiile pe care acesta le-a făcut în 25 februarie împotriva sa, daunele morale pretinse ridicându-se la suma de 100.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Kincses a arătat că, deşi sunt întrunite toate elementele infracţiunii de calomnie, Victor Ponta are imunitate parlamentară, aşa că "nu este cazul" să deschidă o acţiune penală.
Citeşte aici răspunsul lui Victor Ponta
El a precizat că a introdus acţiune pentru "răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie", iar premierul "va trebui să se apere făcând proba verităţii, dacă va reuşi".
Kincses a adăugat că în cazul în care Tokes va câştiga procesul, suma va fi donată în scopuri caritabile.
El a afirmat că o astfel de declaraţie "foarte gravă", de la un om "care, cel puţin oficial, este şi doctor în Drept, cunoaşte ce înseamnă dreptul şi răspunderea civilă delictuală" şi este, în acelaşi timp, un înalt demnitar, "a făcut deja ocolul lumii".
"Sunt întru totul de acord cu declaraţia preşedintelui Băsescu, care a spus că, fără probe, cum poţi să faci asemenea declaraţii. Sunt foarte curios ce înţelege prin «limbaj horthyst» primul-ministru, fiindcă niciodată nu a solicitat, niciun politician din Ardeal şi nici Tokes Laszlo, retrocedarea Ardealului. (...) În condiţiile actuale, când toată lumea este în UE, fireşte că nu se mai pune problema graniţelor. Numai cei care vor să creeze atmosferă antimaghiară ridică a