Rupând pisica în felul ei, guvernarea USL opreşte căruţa României în loc, o dezleagă de cordoanele subţiri care încă ne mai leagă de UE.

„A venit un moment în care - ştiţi cum spune românul - trebuie să rupem pisica“, a declarat, sâmbătă seara, la Antena 3, ministrul de Externe Titus Corlăţean. Cu o seară înainte, acelaşi ministru tăiase deja pisica în două: „Dacă ne amână iar pe Schengen, România nu mai e interesată. Aşa cum am trăit fără Schengen, putem să trăim în continuare“. A rupe pisica în două ilustrează, cum ar veni, gestul hotărât al cuiva care tranşează lucrurile, cu forţă şi mult curaj. A sfârteca, deci, o delicată felină presupune şi o motivare ieşită din comun, castrată de orice emoţie. Fără să ştie, probabil, Corlăţean a spus, apelând la expresia de mai sus, mai multe decât îşi imagina.

Rodica Zafiu scria, într-un studiu publicat în România literară acum câţiva ani: „E posibil ca expresia să se fi referit, în sensul său primar, nu la simpaticul animal, ci la unul dintre multele obiecte denumite cu acelaşi cuvânt, printr-o extindere metaforică fixată în limbă. Pisica şi mâţa au, în limbajul popular, şi valoarea de «nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive, unor părţi ale acestora etc. care prind sau trag ceva, se înfig în ceva». Mâţa are nu mai puţin de 23 de sensuri populare şi regionale, desemnând un mecanism de oprire a căruţei, un cârlig de fier, un lanţ, oiştea, placa de fier etc.; unul dintre cele mai răspândite înţelesuri ale sale în limba veche era de ancoră a unei nave. De altfel, al treilea termen al relaţiei de sinonimie pisică – mâţă este cătuşa: provenind din latinescul cattus, fem. catta, cu sufixul –usa, cuvântul denumea în limba veche pisica; s-a păstrat, graţie aceloraşi evoluţii metaforice ale sinonimelor sale, pentru a desemna «diferite obiecte care se prind, se înfig sau cuprind ceva, cum prinde pisica cu ghe