De multă vreme, prezenţa femeilor în rândul lucrătorilor de poliţie nu mai constituie un lucru inedit, acestea aducându-şi un aport important alături de colegi la rezolvarea cazurilor şi prinderea infractorilor pentru a fi trimişi să dea socoteală în faţa judecătorilor.
La ora actuală, în cadrul Poliţiei Române sunt angajate peste 8.800 de femei, aproximativ 140 dintre acestea activând în cadrul IPJ Buzău, majoritatea în structurile operative. Mai precis, în cadrul IPJ Buzău lucrează 20 de poliţiste cu grad de ofiţer, 80 de poliţiste cu grad de agent şi 40 de angajate din cadrul personalului contractual civil. Tot în cadrul IPJ, în urmă cu câţiva ani a fost consemnată o premieră, instituţia buzoiană fiind prima din ţară în care o poliţistă a deţinut funcţia de şef de post.
Cele aproximativ 100 de poliţiste din cadrul IPJ Buzău îşi desfăşoară activitatea în majoritatea structurilor operative, cum ar fi Biroul de Ordine Publică, Serviciul de Investigare a Fraudelor, Biroul Criminalistic, Biroul de Investigaţii Criminale, Serviciul Rutier şi chiar Serviciul pentru Acţiuni Speciale, deseori având contribuţii decisive la rezolvarea cazurilor cu care poliţiştii se confruntă zi de zi.
De pe băncile şcolii de poliţie, în funcţia de ajutor de şef de post
Una dintre poliţistele încadrate la IPJ Buzău este şi agentul Ionela – Gabriela Dumitrescu, în vârstă de 24 de ani, agent operativ în cadrul Formaţiunii de Investigaţii Criminale de la Poliţia Pogoanele. Fiind la bază de formaţie umanistă, absolventă a Colegiului Naţional Mihai Eminescu – profil filologie, tânăra s-a orientat spre munca de poliţie, ajungând în prezent să facă parte din echipele care anchetează furturile şi alte infracţiuni comise în zona Pogoanele. Alegerea viitoarei profesii a făcut-o imediat după terminarea liceului, în 2007, când a dat examen şi a fost admisă l