Dacă Nenea Iancu l-ar fi auzit pe ministrul Titus Corlăţean vorbind zilele trecute despre Europa, înclin să cred că ar fi rescris, pe ici, pe colo, “O scrisoare pierdută”.
Sau l-ar fi creditat măcar pe onorabilul dom’ Nae Caţavencu, al cărui discurs antieuropean iese azi din gura liderilor USL, cu titlul de precursor al politicii noastre externe. Nu ştiu de ce, sunt convins că geniul caragialian a reuşit să întrevadă, peste secole, ţâfna demagogilor dâmboviţeni de tip nou. Şi chiar dacă ar fi invers, iar ei se inspiră de fapt din opera marelui dramaturg, nu e întâmplător.
Înteţirea discuţiilor despre admiterea României în spaţiul Schengen (mai bine zis, despre rămânerea ţărişoarei noastre în afara acestui spaţiu) scoate la iveală planul bine ticluit al actualei puteri de a se distanţa de Bruxelles. Un plan motivat de dorinţa de a nu mai da socoteală nimănui pentru ce se întâmplă la noi. Primul semn a fost dat în urmă cu aproape un an, mult înainte de mineriada parlamentară din 3 iulie, de operaţiunea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu şi de evenimentele care au însoţit-o.
În ajunul instalării Guvernului Ponta I, o ştire hazlie făcea turul agenţiilor de presă. Ministrul desemnat al afacerilor externe, Andrei Marga, declarase la audierea sa în Parlament că n-ar fi rău ca liderii europeni să fie “la fel de competenţi” ca… Putin. Analişti de tot felul au sărit ca arşi, văzând în această afirmaţie intenţia noilor guvernanţi de-a schimba macazul de la vest la est. Ceea ce trebuia să le dea de gândit era însă prima parte a enunţului. Şi anume, cea în care candidatul la şefia diplomaţiei româneşti se îndoia de capacitatea conducătorilor din UE.
A urmat campania pentru referendumul de demitere din 29 iulie. Perioadă în care liderii occidentali au reacţionat, indiferent de culoarea lor politică, exprimându-şi îngrijorarea
