Cântăreţul britanic Elton John a strâns prin intermediul fundaţiei sale de caritate peste 6 milioane de dolari cu ocazia celei de-a 21-a petreceri anuale pe care a organizat-o în seara în care au fost decernate premiile Oscar, pe 24 februarie, informează contactmusic.com.
Fundaţia sa, The Elton John Aids Foundation, a primit donaţii consistente din partea numeroaselor celebrităţi prezente la acest eveniment, intitulat 21st Annual Academy Awards Viewing Party.
Steven Tyler, solistul trupei americane Aerosmith, a scos la licitaţie un sejur de o săptămână în casa lui de vacanţă din Hawaii, obţinând o sumă importantă. Elton a mărit acea sumă, obţinând 27.232 de lire sterline pentru cauza pe care o susţine, după ce a anunţat că va interpreta cinci cântece pentru fericitul câştigător, la domiciliul acestuia.
Printre celelalte vedete care au contribuit la succesul galei au fost actorul australian Hugh Jackman, coprezentator al evenimentului, şi cântăreaţa britanică Emeli Sande, care a susţinut un recital în faţa invitaţilor.
Muzicianul britanic şi partenerul său de viaţă, David Furnish, cu care are doi copii - Zachary, în vârstă de doi ani, şi Elijah, în vârstă de trei luni -, şi-au primit invitaţii la Pacific Design Center din Hollywood, alături de care au urmărit ceremonia de decernare a premiilor Oscar.
Printre celelalte vedete prezente la eveniment s-au aflat Bono, solistul trupei U2, starleta americană Kim Kardashian şi sora ei Kourtney, cântăreaţa şi actriţa Miley Cyrus, cântăreaţa Kelly Osbourne şi modelul Heidi Klum.
Elton John a înfiinţat organizaţia non-profit The Elton John Aids Foundation în anul 1992 şi a strâns de atunci peste 275 de milioane de dolari pentru fundaţiile şi organizaţiile care luptă împotriva HIV şi a SIDA.
Cântăreţul britanic Elton John a strâns prin intermediul fundaţiei sale de caritate peste 6