Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, europarlamentarul Laszlo Tokes, a anunţat că îl va da în judecată pe prim-ministrul României, Victor Ponta, care l-a acuzat că a reprezentat în ultimii 20 de ani interese străine îndreptate împotriva României. Ieri dimineaţă, avocatul lui Tokes, Elod Kincses, a declarat la Târgu-Mureş că a depus deja o plângere la adresa lui Ponta pentru răspundere civilă delictuală şi că europarlamentarul îi cere daune acestuia de 100.000 de lei.
Macovei a refuzat
Potrivit lui Kincses, acesta a contactat-o şi pe Monica Macovei să se alăture acestui proces, pentru că premierul s-a referit şi la europarlamentarul PDL în declaraţia referitoare la Tokes, însă Macovei a refuzat. “Legislaţia din România îi apără pe parlamentari de imunitate, aşa că nu este cazul să introducem o acţiune penală. În schimb, am introdus o acţiune pentru răspundere civilă delictuală pentru faptă proprie, pentru că, în acest caz, nu mai intervine imunitatea. Afirmaţia domnului Ponta este una gravă şi trebuie să probeze acest lucru, dacă va reuşi. Am cerut 100.000 de lei daune, iar în caz de câştig banii vor fi folosiţi în scopuri caritabile”, a declarat avocatul lui Tokes. Victor Ponta este şi parlamentar, de aceea avocatul maghiar s-a referit la imunitatea parlamentară. Dacă premierul îşi va cere scuze, însă, europarlamentarul îşi va retrage plângerea.
Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, europarlamentarul Laszlo Tokes, a anunţat că îl va da în judecată pe prim-ministrul României, Victor Ponta, care l-a acuzat că a reprezentat în ultimii 20 de ani interese străine îndreptate împotriva României. Ieri dimineaţă, avocatul lui Tokes, Elod Kincses, a declarat la Târgu-Mureş că a depus deja o plângere la adresa lui Ponta pentru răspundere civilă delictuală şi că europarlamentarul îi cere daune a