Câteva zeci de copii de la două grădiniţe din Dej au învăţat astăzi de la poliţişti despre importanţa folosirii centurii de siguranţă sau a căştii de protecţie în cazul bicicliştilor.
Preşcolarii de la grădiniţele "Piticot" si "Arlechino" din Dej au avut parte astăzi de vizita unor specialişti din cadrul IPJ Cluj. Întâlnirea a făcut parte din proiectul de educaţie rutieră "Preşcolarii învaţă să circule corect" - proiect care se desfăşoară în anul şcolar 2012-2013 şi în care sunt implicate 20 de grădiniţe din judeţ.
Reprezentanţii IPJ Cluj le-au oferit micuţilor şansa să cunoască un autoturism al poliţiei rutiere şi mai mult decât atât, să înveţe câteva dintre regulile circulaţiei rutiere. În acest sens, micuţii au aflat care sunt cele mai frecvente cauze ale producerii accidentelor, dar şi care sunt urmările lor. Totodată, aceştia au fost informaţi despre cum să evite accidentele şi cum să se asigure atunci când traversează strada. Protecţia, în cazul bicicliştilor, a fost un alt subiect abordat de către oamenii legii.
Copiii au fost încântaţi de cele văzute şi imediat după vizită aproape toţi au ştiut ce se vor face când vor creşte mari: poliţişti. "A fost frumos în maşină. Am văzut camera de filmat şi telecomanda cu care opreşti maşina. Nenea poliţist ne-a zis să traversăm strada pe trecerea de pietoni", a spus o fetiţă.
"Astăzi am desfăşurat activităţi de informare în aceste două grădiniţe. Alături de mesajele preventive pe care le-am transmis copiilor şi de filmele prezentate, le-a fost expus şi un autoturism din dotare al poliţiei rutiere. Întotdeauna mesajele preventive trebuie adaptate categoriei de vârstă. Activitatea de prevenire şi recomandările adresate copiilor le considerăm foarte importante", a declarat inspector principal Angela Neag din cadrul Structurii de Prevenire a Criminalităţii - Poliţia Cluj.
Tot astăzi, la Liceul