Nu exisă oraş în România unde torţionarii securităţii să nu-şi fi pus amprenta asupra deţinuţilor. În penitenciarul din Oradea, deţinuţii nu erau văzuţi cu ochi buni de aceşti călăi. Oameni puşi la zid , mâini arse, zile în şir de stat în picioare, sau obligatoriu ochelari atunci când erau bătuţi. Sunt dor câteva dintre practicile torţionarilor.

Ludovic Czeller a rămas în amintirea supravieţuitorilor lagărului comunist prin simularea execuţiilor. A făcut parte dintr-o „elită a morţii” ce a marcat sistemul concentraţionar din România anilor ’50. Numele său este legat direct de aplicarea „reeducării” din. El tria deţinuţii, trimiţând loturile în diferite penitenciare din ţară, în special la Canal. Împreună cu Iosif Nemeş şi Tudor Sepeanu a reprezentat categoria „oamenilor de teren” implicaţi direct în evenimentele „reeducării”.

Fostul torţionar şi informator al Siguranţei şi-a început activitatea profesională ca ucenic într-o moară şi apoi strungar. Între 1919-1920, a participat la tentativa de bolşevizare a Ungariei. După colapsul republicii Sovietice Ungare, a fost internat în Abonz şi Neregyaza, de unde a evadat la 1 ianuarie 1920. S-a întors în România unde, după câţiva ani, în 1933, a fost arestat de Siguranţă pentru infiltrarea comuniştilor în sindicatele din Banat.

În 1940 a fost internat în lagărul de la Caracal, iar după dictatul de la Viena s-a întors la Oradea unde şi-a luat angajamentul faţă de Siguranţa maghiară de a nu mai activa în mişcarea muncitorească. Doi ani mai târziu, a fost arestat de Siguranţă şi predat contraspionajului, care l-a şi recrutat ulterior ca informator pentru a divulga activitatea unor membrii marcanţi din conducerea organizaţiei de partid orădene. De la statutul de informator al Siguranţei maghiare, Ludovic Czeller a reuşit performanţa de a fi numit în funcţia de comisar-şef la Chestura Poliţiei Orad