Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucigaşul râmnicencei Maricica Hăhăianu, din puşcărie, în arest la domiciliu

Publicat in Adevarul, miercuri 6 martie 2013 ·

Alessio Burton, tânărul italian care a şocat prin cruzimea cu care i-a aplicat lovitura ucigaşă asistentei din Râmnicu Sărat, Maricica Hăhăianu, va fi eliberat din penitenciar, după ce şi-a ispăşit doar un sfert din pedeapsă. El fusese condamnat la 8 ani de puşcărie pentru omor din imprudenţă.

În anul 2010, după o ceartă, tânărul a lovit-o cu pumnul în faţă pe asistenta râmniceancă în timp ce aceasta aştepta metroul pe peronul unei staţii din Roma. La scurt timp, femeia a decedat, iar agresorul a fost trimis în faţa instanţelor italiene, sub acuzaţia de omor.

Deşi, pedeapsa preconizată pentru această faptă era de 18 ani, tânărul a fost condamnat, surprinzător, la doar 9 ani de închisoare, pedeapsă ce a fost ulterior redusă cu un an. Cu toate acestea, Alessio Burton are toate şansele să revină acasă după doar doi ani petrecuţi după gratii. Ca urmare a nenumăratelor demersuri făcute de avocatul criminalului, magistraţii italieni au decis ca restul de pedeapsă pe care acesta îl mai avea de ispăşit să fie comutat în arest la domiciliu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Patru cetățeni străini au fost răniți în atacul cu cuțit din Amsterdam

HotNews acum 7 ore
Patru dintre persoanele rănite în atacul cu cuțit comis joi după-amiază în centrul Amsterdamului, capitala Olandei, sunt cetățeni străini, a anunțat poliția olandeză. Este vorba de o femeie de 67 de ani și un bărbat de 69 de ani, ambii americani; un

Piedone și ANPC au făcut ravagii și la Gara de Nord. 160.000 de lei, amenzi pentru dezastrul găsit VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Amenzi de peste 160.000 de lei au fost date de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în urma unor controale făcute la firme din Gara de Nord din Bucureşti. Unele dintre acestea nu aveau autorizaţie de funcţionare, ia

Regele Charles al III-lea, spitalizat joi din cauza efectelor secundare ale tratamentului împotriva cancerului, îşi anulează întâlnirile prevăzute vineri şi le ”cere scuze tuturor celor care ar putea fi incomodaţi sau dezamăgiţi de această situaţie”

News.ro acum 7 ore
Regele Charles al III-lea, care suferă de un cancer, a fost spitalizat timp de câteva ore joi şi a fost nevoit să-şi anuleze mai multe întâlniri prevăzute vineri, anunţă joi seara, într-un comunicat succint, postat pe reţele de socializare, Palatul

Crin Antonescu: Din păcate, societatea românească nu e dispusă să înţeleagă că are statul şi politicienii pe care i-a produs

HotNews acum 6 ore
Candidatul susţinut de coaliţia aflată la guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că societatea românească nu acceptă că politicienii pe care acum îi critică sunt aceiaşi pe care ea însăşi i-a produs. El spune că, în pofida nume

Zelenski, într-un interviu: Putin ”va muri în curând”. Eu sunt mai tânăr decât el, deci pariaţi pe mine!” / Tentative de asasinat care i-au vizat pe cei doi lideri

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin ”va muri în curând”, a declarat într-un interviu acordat presei ucrainene preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, spre deosebire de el, care este ”mai tânăr”, uitând astfel că au fost amândoi, de la începutul Războ

Anunțul lui Zelenski, după summitul crucial de la Paris: Macron și Starmer, desemnați să reprezinte Europa în negocieri / Ce reproșează SUA / Principalele decizii și anunțuri ale liderilor de pe continent

HotNews acum 11 ore
Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, joi, că reuniunea de la Paris a aliaților Kievului a servit la desemnarea președintelui francez, Emmanuel Macron, și a premierului britanic, Keir Starmer, ca reprezentanți ai Europei pentru posibile d

CCR a respins sesizările AUR, POT şi SOS România la legea care permite doborârea dronelor în spaţiul aerian naţional şi la legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român

News.ro acum 12 ore
CCR a respins, joi, sesizările AUR, POT şi SOS România la Legea privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, care permite doborârea dronelor pe teritoriul naţional, şi la Legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţii

Purtătorul de cuvânt al Hamas, ucis într-un atac aerian israelian în nordul Fâșiei Gaza

Adevarul acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al Hamas, Abdel-Latif Al-Qanoua, a fost ucis într-un atac aerian israelian în nordul Fâșiei Gaza, potrivit presei afiliate grupării palestiniene.

Anchetă a UEFA împotriva starurilor de la Real Madrid, după acuzaţii de comportament indecent

News.ro acum 10 ore
UEFA a anunţat, joi, că a deschis o anchetă în cazul a patru staruri de la Real Madrid, printre care Kylian Mbappé şi Vinicius Junior, pentru „comportament indecent” în timpul meciului cu Atlético Madrid, din manşa secundă a optimilor de finală ale

GALERIE FOTO Cristiano Ronaldo va fi personaj într-un joc video » Cum arată avatarul portughezului

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Cristiano Ronaldo (40 de ani), star care evoluează pentru arabii de la Al Nassr, va fi personajul unui joc de tip Street Fight.

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/13°
sâm.

10°/13°
dum.

8°/16°
lun.

11°/17°
Iasi
acum

vin.

8°/17°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

9°/11°
sâm.

8°/13°
dum.

9°/12°
lun.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/16°
sâm.

8°/12°
dum.

6°/16°
lun.

8°/16°
Timisoara
acum

11°
vin.

11°/15°
sâm.

10°/11°
dum.

8°/15°
lun.

7°/13°