Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a decedat, marţi, la Caracas, din cauza cancerului, a anunţat vicepreşedintele Nicolas Maduro la televiziunea publică. “Am primit informaţia cea mai grea şi cea mai tragică pe care am putea-o anunţa poporului nostru. La ora 16.25 (22.55 ora României), astăzi 5 martie, a murit comandantul nostru preşedintele Hugo Chavez Frias”, a declarat Maduro.
Guvernul din Venezuela a mobilizat militari şi agenţi de poliţie pe străzile marilor oraşe pentru a “garanta pacea” după moartea preşedintelui Hugo Chavez, a mai anunţat vicepreşedintele Nicolas Maduro.”Armata naţională şi poliţia naţională au fost mobilizate pentru protejarea poporului nostru şi garantarea păcii”, a declarat Maduro.
“Suntem uniţi în respectarea Constituţiei şi a voinţei comandantului nostru suprem Hugo Rafael Chavez Frias”, a dat asigurări ministrul Apărării, Diego Molero, care a intervenit la Televiziunea publică alături de principalii comandanţi militari.De luni, incertitudinea plana în legătură cu starea preşedintelui Venezuelei, spitalizat într-o clinică militară din capitală. Chavez lupta cu cancerul din iunie 2011, iar starea sa de sănătate se agravase în ultimele ore.
Aflat la putere din 1999, Hugo Chavez fusese reales pentru un mandat de şase ani în octombrie 2012, înainte de a fi operat din nou pe 11 decembrie în Cuba.
Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a decedat, marţi, la Caracas, din cauza cancerului, a anunţat vicepreşedintele Nicolas Maduro la televiziunea publică. “Am primit informaţia cea mai grea şi cea mai tragică pe care am putea-o anunţa poporului nostru. La ora 16.25 (22.55 ora României), astăzi 5 martie, a murit comandantul nostru preşedintele Hugo Chavez Frias”, a declarat Maduro.
Guvernul din Venezuela a mobilizat militari şi agenţi de poliţie pe străzile marilor oraşe pentru a “garanta pacea” după moarte