Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a incetat din viata

Publicat in rfi, miercuri 6 martie 2013 ·

Presedintele Venezuelei a incetat din viata. Hugo Chavez s-a stins noaptea trecuta, la varsta de 58 de ani, in urma unui cancer, pe care il trata de aproape doi ani. Chavez a fost unul dintre cei mai controversati lideri ai vremurilor noastre.

Cand era mic, Chavez visa sa fie star de base-ball, dar cum nu a reusit s-a inrolat in armata, un mod prin care putea sa aiba acces la educatie gratuita. Om de stanga, formeaza din tinerete Miscarea bolivariana revolutionara, un omagiu adus eliberatorului Americii Latine, Simon Bolivar. Cu aceasta miscare va incerca in 1992 o lovitura de stat impotriva presedintelui Perez. Dupa ce petrece doi ani in inchisoare, fondeaza Miscarea celei de-a cincea republici cu care reuseste sa ajunga presedintele tarii in 1998. Seduce prin carisma si prin talentul sau de orator un popor in care jumatate din populatie traieste sub pragul de saracie. Ajuns la putere, organizeaza un referendum prin care isi intareste puterile. Imediat dupa, porneste programul de reforme care va bulversa societatea venzueliana. E vorba despre nationalizari masive, impartirea terenurilor catre saraci, politica de credite, programe sociale in educatie, sanatate, drepturile femeilor. Rata saraciei scade sensibil. Astazi, un locuitor din cinci traieste sub pragul saraciei, fata de unul din doi in urma cu 15 ani.

Chavez are grija de cei saraci, baza sa electorala, gratie veniturilor din petrol, Venezuela fiind al treilea producator mondial de hidrocarburi mondial. EL devine insa cunoscut in lumea intreaga ca urmare a politicii sale anti-americane si anti occidentale. Promotor al asa numitei politici „Sud-Sud”, Chavez leaga relatii stranse cu Libia lui Gadafi, Siria lui Al-Assad sau Iranul. In acelasi timp dezvolta relatiile si cu China si Rusia. In America Latina, sprijina regimurile de stanga, cum ar fi Bolivia lui Evo Morales sau Cuba lui Fid

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 30 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 38 minute
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi reluat, cu un buget de 200 de milioane de lei/ Anunţul ministrului Mediului

News.ro acum 23 minute
Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lanst în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei, anunţă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu. Aceasta spune că pentru anul viitor „rămân de avut mai multe discuţii”,

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum 15 minute
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

Concediile în afara țării, tot mai inaccesibile: peste jumătate dintre români nu-și permit o săptămână de vacanță

Adevarul acum o ora
Peste 58% din românii cu vârsta de peste 16 ani nu și-au permis o săptămână de vacanță departe de casă în 2024, potrivit datelor publicate de Eurostat. România se situează astfel pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, fiind urmată de G

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/36°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

25°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°