Cine crede despre fizicieni că sînt nerdy/geeky/dorky, și în general orice alt adjectiv care duce cu gîndul la tocilăreală, are mare dreptate. Așa sîntem și nimic nu vine să arate asta mai tare decît cererea în căsătorie a unui fizician către o colegă fiziciancă. Sub forma unui articol științific, cererea în căsătorie sumariza cei șapte ani petrecuți împreună. Punînd pe un grafic fericirea în funcție de timp și concluzionînd că e pe un trend ascendent clar, articolul sugera continuarea cercetării cu tema “interacțiunea dintre două corpuri: un studiu longitudinal” pe o perioadă nedeterminată. Evident, fizicianca a zis “da” pentru că băiatul, prevăzător, a pus opțiunea de a răspunde cu da/nu la sfîrșit, în concluzii, direct unde sare orice cercetător care se respectă, pe care nu-l poți plictisi cu articole științifice întregi. Chiar dacă e vorba de cereri în căsătorie!
Se spune că “primul animal domesticit a fost cîinele”. Și că ne-ar ajuta la vînătoare. Fain, da’ ceva nu se leagă: în primul rînd, de-a lungul secolelor am tot omorît lupii, chiar și puii mai drăguți. Prima dovadă e din secolul VI î.Ch., cînd Solon din Atena oferea o recompensă pentru fiecare lup ucis. Iar pînă în 1930 nu mai exista nici un lup în Statele Unite continentale. Cît despre alte carnivore mari, le-am cam exterminat în epoca de gheață pe toate cele care ne făceau concurență la vînătoare (pe care, apropo, o rezolvam singuri foarte eficient,thank youvery much, n-aveam nevoie de cîini pentru asta). Povestea lupilor și a drumului lor spre cîini, așa cum e pusă în lumină mai nou, nu are de-a face atît de mult cu un om care a găsit niște pui simpatici și i-a luat pe lîngă focul lui, ci, mai degrabă, invers. Adică în timp ce căutau prin gunoaiele umane, lupii tupeiști, dar prietenoși au ajuns să fie tolerați, s-au autoselectat pe direcția prieteniei și au devenit, încet-încet, chiar utili
