În al doilea episod al interviului-eveniment, poeta mărturiseşte că, dacă i s-ar propune să candideze pentru Parlament, ar considera că „a trăit destul“. Ar fi mai bine decât să stea la aceeaşi masă cu noile produse ale democraţiei româneşti.

Partea a III-a: în care se observă că luptăm contra noastră

Vreau să vă întreb despre viitor.

Iertaţi-mă, am divagat şi nu am mai răspuns!

Nicio problemă.

Atunci, în `90, totul era îngrozitor,dar în pofida mineriadelor, a manipularilor, a maculărilor, aveam sentimentul că timpul curge pentru noi.

Acum pentru cine curge?

Acum e mai greu de spus, dar atunci eram sigură că ne aflăm de partea bună a istoriei, că suntem pe linia corectă, ascendentă, pe cursul râului. Problema acum nu mai e chiar atât de sigură. Lech Walesa, când polonezii au sărbătorit în 2008, cu fast, douăzeci de ani de la primele alegeri libere, a ţinut un discurs care m-a impresionat foarte tare. El vorbea ca un om simplu şi tocmai de asta era extrem de impresionant. Era un tip de gândire la limita profundă a lucrurilor, tocmai pentru că era foarte simplă. Ei bine, în discursul din Parlament care a deschis festivităţile, Walesa a spus: „Dacă încerc să compar muncitorul care eram acum douăzeci de ani, arestat, în grevă, cu omul politic de acum, un fost preşedinte al Poloniei, cunoscut în toată lumea, şi încerc să spun care este deosesbirea dintre ei, aş spune aşa: dacă atunci totul îmi era clar, acum nu mai îmi e clar nimic. Atunci luptam pentru libertate, era valoarea noastră supremă, ne dădeam viaţa pentru ea, iar acum despre libertate pot să spun un singur lucru: de libertate răul profită mai mult decât binele”. Mi se pare o judecată de valoare de-a dreptul tulburatoare. Este tragedia libertăţii, fiindcă nu putem opta decât pentru ea, însă este evident şi că nu putem crea criterii libertăţii, iar atunci răul profită de