Medicul-poet Ileana Popescu Bâldea şi-a prezentat, recent, în rotonda Muzeului Literaturii Române, primul volum de poezie, intitulat Tu nu ştii cum plâng fluturii(Ed. Proxima, 2012). Volumul nu beneficiază de o prefaţă valoroasă – atât în exprimare (cuvinte repetate exagerat; frazare termopanată în înţelegere; fără originalitate), cât şi în critică literară (fără exegetică pe text), nefiind nicio compunere complementară lucrării, nicio recenzie de sine stătătoare: „Nu odată poeta se confruntă cu... înstrăinări de oameni“ (pag. 7); „Altăoară, poeta spune: ... Şi poezia în stil clasic îi este proprie autoarei. Exersând-o, poeta-şi desăvârşeşte un stil inconfundabil, atotcuprinzător“ (pag. 8); „Dragostea bărbatului îi invadează cerul inimii...“ (pag. 14). Observaţia mea asupra prefeţei o recunoaşte subtil chiar gazda, învinuindu-se, parcă, pentru conţinutul introducerii, semnat de Cezarina Adamescu, totodată dezvi­novăţind-o prin versurile: „Şi mă mai iartă pentru rime/le-am scris c-un neuron nătâng“ („Să nu plângi după mine, toamnă“). Selecţia poetică începe şi se încheie cu câte o strofă diferită, tip „motto“, de dimensiunea unei aripi pufoase a insectei omagiate, atât de literele semnatarei, cât şi de vopselele pictoriţei Liliana Nastas-Brătescu, vopsele ce însoţesc traseul versificat. În lectura Ilenei Popescu Bâldea, cartea „Tu ştii cum plâng fluturii“ se confundă cu o mapă de radiografii ale lacrimilor de insectă sau cu o mapă de rezultate ecografice, prin care ascultătorul înţelege felul personal al medicului de a vedea, ca prin vitraliu, şi a diagnostica parfumul, culoarea, sunetul şi forma plânsului acestor zburătoare frumoase şi gingaşe, ce le consideră celule ale sufletului său celest: „Tu nu ştii cum plâng fluturii/cu lacrimi de rouă/(...)/Tu nu vezi cum plâng fluturii/pe cutele frunţii“ (Alienare). Fluturii, ca zburdalnice celule ale sufletului,