A venit rândul unui alt lider să demonstreze că anul 2013 nu îi este cu adevărat favorabil, confirmând ce spuneam mai demult relativ la acest an: va fi interesant şi va aduce anumite schimbări ce vor ţine prim planul istoriei contemporane.
Cert este un fapt: Hugo Chavez este mort sub aspect fizic, nu însă şi politic - de fapt, nu încă. Numai că în America de Sud un om poate să fie foarte viu în mintea oamenilor, deşi el este mort şi îngropat, sau să fie şters din memoria populară mai rapid decât ciclul de acţiune politică al unei generaţii.
Trebuie să observăm câteva reguli speciale, în momentul în care analizăm situaţia politică a unui lider ajuns la etapa finală. Ele se aplică cu mai mare acurateţe în ţările cu popoare ce au sângele fierbinte, dar nu poate fi eludată nici în ţările cu „oameni reci”. De aceea, dacă ne vom uita cu atenţie, vedem că istoria, această magistra vitae, ne dezvăluie această caracteristică.
În primul rând, trebuie să înţelegem că că liderii politici se împart în patru categorii: cei care nu valoreaza nimic - şi avem ocazia să vedem la noi o demonstraţie; cei care se înscriu într-o linie deschisă de alţii; cei care reprezintă ei însişi o idee şi, în final, cei care schimbă radical o ţară.
Ultimele două categorii sunt cele mai interesante, deoarece în primul caz avem un lider singuratic, dar care joacă un important în istoria ţării sale, modificând în timpul în care deţine puterea efectivă jocul politic în favoarea sa şi a implementării ideilor sale. În al doilea caz, liderul este urmat apoi de o un grup de epigoni sau lideri de oarecare calibru, capabili nu doar să îi păstreze memoria şi ideile, ci şi să le consolideze.
Lideri politici din prima categorie sunt mai mulţi, de la Mussolini la Hitler şi de la Simon Bolivar la Otto von Bismark, mutatis-mutandis. Dacă fac bine sau nu, nu este cazul să discutăm aici, n