Săptămîna asta primim oficial patalamaua de ţară europeană de rangul doi – asta dacă insistăm să o cerem pe cea de rangul unu, că dacă sîntem abili o scoatem chiar noi de pe ordinea de zi. S-a cam terminat cu declaraţiile corecte că Schengen şi MCV nu au nici o legătură, deşi Comisia Europeană asta va continua să spună în public. România şi Bulgaria nu vor intra în Schengen, că Germania recunoaşte în sfîrşit că nu ne vrea. Cum am scris negru pe alb cînd am apărat Olanda de atacurile lui Băsescu şi ale presei române acum doi ani, Germania nu ne voia de pe atunci, dar lăsa Olanda mai în faţă. Între timp, ne făcurăm o asemenea faimă (şi lucrăm la ea săptămînal) că nu se mai pune problema. Dumnezeu ştie că m-am săturat de kilometrii de aeroport bătuţi prin weekenduri pentru că mă încăpăţînez să nu îmi iau a doua cetăţenie (că şi una pe viaţă mi se pare greu de dus), că îmi pare rău de oamenii de la frontiere, care au muncit mult pe puţini bani să ajungă la standarde, de firmele româneşti care şi aşa înoată în greutăţi. Şi de noi, cei care lucrăm în străinătate şi încercăm să nu pierdem contactul cu ţara. Dar asta e!

Soluţia europeană de a-şi minimaliza pierderile că au luat România şi Bulgaria, ratînd absolut complet transformarea acestor ţări (să fim oneşti, nu UE a transformat nici pe celelalte, cele de succes, ţările baltice, Polonia, Slovenia s-au transformat prin merite proprii şi ajutor mai degrabă bilateral, de la vecini din UE, nu de la Comisie sau Consiliul european) e, ca atare, o soluţie raţională. Bine că nu ne pot da afară – că ne-ar da. Nu, nu din cauză că au venit Ponta şi Antonescu la putere, deşi o să mă ocup de ei în a doua parte a acestui articol, ci pentru că venirea lor e un pretext bun să terminăm cu prefăcătoria. Nu vrem săracii din aceste ţări să vină să profite de sistemele noastre sociale, englez sau francez sau german, vrem numai pe c