Despre campania împotriva scriitorului Eginald Schlattner, o victimă a stalinismului.
„Cunoaşterea relaţiei pe care au avut-o cu Securitatea victimele ei sau colaboratorii reali, dar cu responsabilităţi nuanţate, ajunşi în postcomunism ţinta calomniilor, are de înfruntat obstacole precum falsificarea datelor din documente, accesul doar parţial la arhive, interpretarea simplificată, eronată din neînţelegere, cînd nu prin premeditare. Uneori descoperim şi diversiunea, elaborată cu dexteritate, pentru a tulbura de tot apele.” Această constatare o face Gabriel Andreescu în cartea sa apărută recent la Editura Polirom sub titlul: „Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea arhivelor Securităţii”.
x O victimă a unor manipulări grosolane este şi scriitorul Eginald Schlattner, autorul a trei romane („Cocoşul decapitat”, 1998, „Mănuşile roşii”, 2000, şi „Pianul în ceaţă”, 2005) care s-au bucurat de aprecierea criticii internaţionale. Schlattner, care trăieşte astăzi ca preot şi scriitor lîngă Sibiu, fusese arestat în 1957, apoi condamnat pentru omisiune de denunţ [vezi: „Istoria orală şi limitele ei”, RFE, 21.3. 2012 ].
Ani de zile s-a colportat că Schlattner ar fi principalul vinovat pentru condamnarea a cinci scriitori la Braşov, deoarece a compărut ca martor în acest proces. Aproape toţi cei implicaţi în acest proces au murit. Timp de jumătate de secol, Hans Bergel, unul dintre cei cinci condamnaţi în 1959, reabilitat în 1968, după ce a emigrat în R. F. Germania, a vehiculat teza că Schlattner ar fi furnizat anchetatorilor informaţiile în baza cărora s-a pronunţat sentinţa.
Fără verificarea şi analiza documentelor păstrate în arhive, această x teză a fost preluată, de curînd, şi în cîteva publicaţii apărute în Germania - respectiv în România. Autorii, Renate Windisch-Middendorf şi Sven Pauling, de pildă, susţin fără v
