Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe era Negoiţă la Dinamo! Badea admite: "Nu mai am motivaţie!" De ce a solicitat actualul preşedinte al CA garanţii de plată

Publicat in Pro Sport, miercuri 6 martie 2013 · ·

Ionuţ Negoiţă trebuie să treacă, în contractul prin care va cumpăra acţiunile lui Nicolae Badea, garanţii concrete care să fie executate dacă nu va respecta termenele de plată

Neîncrederea actualului preşedinte al CA din "Groapă" se leagă de istoricul datoriilor la Stat pe care Negoiţă le are, dar şi de felul în care acesta a achitat partea sa din salarii în ultimele luni

Lucrurile sunt clare în privinţa viitorului pe care Nicolae Badea îl are la Dinamo. Actualul preşedinte al Consiliului de Administraţie a decis să plece, a negociat cu Ionuţ Negoiţă preţul pentru acţiunile sale, iar în aceste zile avocaţii celor doi trebuie să redacteze actele tranzacţiei.

Din câte se pare, preţul pe care Badea l-a solicitat în schimbul renunţării la partea sa de 30% din acţiunile clubului este în jur de cinci milioane de euro. Suma include valoarea celor 30 de procente, dar şi capitalul financiar pe care patronul Computerland l-a investit în ultimii ani cu titlul de împrumut, însă, în orice caz, suma este oricum sub valoarea reală a acestora. În plus, preşedintele CA al "câinilor" nu a solicitat să primească banii imediat, ci a acordat un termen de doi ani de păsuinţă pentru ca datoria să fie achitată, însă a pus o condiţie importantă. În contractul de vânzare-cumpărare al acţiunilor, Badea doreşte ca Negoiţă să includă, în afara sumei tranzacţiei, şi garanţii financiare prin care să se asigure că datoria va fi achitată la termenele stabilite. Acestea pot fi proprietăţi ale patronului grupului RIN sau chiar conturi bancare.

Peste 30 de milioane datorii la stat

Motivaţia hotărârii lui Badea este simplă şi este prezentată de apropiaţii patronului Computerland: "Negoiţă are foarte multe datorii la stat, iar acest lucru aruncă o serioasă urmă de îndoială asupra posibilităţilor sale financiare. Astfel, domnul Badea doreşte ca, în cazul în care Negoi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 36 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum 50 minute
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°