Procurorii au declarat recurs împotriva deciziei magistraţilor Tribunalului Vrancea de a-l lăsa în libertate pe Iurie Ţurcan, cetăţeanul moldovean depistat în trafic în timp ce transporta cu o autoutilitară peste 50 de mii de pachete cu ţigări. Bărbatul de 37 de ani a fost reţinut pe bază de ordonanţă luni, dar a doua zi a fost lăsat în libertate, decizia aparţinând judecătorilor de la Tribunalul Vrancea. „Dispune luarea faţă de inculpatul Ţurcan Iurie a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, pe o perioadă de 30 zile, începând de azi, 05.03.2013. (…) Stabileşte ca organ desemnat cu supravegherea inculpatului Poliţia municipiului Bacău, judeţul Bacău. În baza art. 145 alin. 12 lit. d Cod procedură penală impune inculpatului obligaţia de a nu conduce niciun vehicul, pe durata măsurii obligării de a nu parasi ţara“, se arată în hotărârea Tribunalului Vrancea.
Luni, în jurul orei 16.00, poliţiştii au oprit în trafic, la Popeşti, o autoutilitară. Maşina era condusă de Ţurcan, iar în dreapta se afla un alt moldovean, respectiv Dmitrii Şalari. Poliţiştii au găsit în maşina moldovenilor 51.000 de pachete cu ţigări, respectiv 1.020.000 ţigarete, pachetele nefiind timbrate. Cei doi nu le-au putut arăta poliţiştilor documentele de provenienţă.
Când a văzut că nu mai are scăpare, unul dintre moldoveni a luat-o la fugă printre rândurile de viţă de vie. Poliţiştii au plecat în urmărirea lui. Somat fiind, moldoveanul a continuat să fugă, motiv pentru care poliţiştii au tras un foc de armă în plan vertical. Atunci, fugarul s-a oprit.
Ţigările au fost confiscate, iar maşina indisponibilizată. Iurie a ajuns în arest, dar ulterior a fost pus în libertate. El susţine că nu ştie ale cui sunt ţigările, el conducând maşina la Bucureşti contra unei sume de bani. Iurie este cercetat pentru contrabandă cu ţigări, evaziune fiscală şi deţinere de produse ac