Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea de viață a lui Hugo Chavez

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 martie 2013 ·

Hugo Chavez, preşedintele Venezuelei, care a decedat marţi la vârsta de 58 de ani, s-a născut la 28 iulie 1954 la Sabaneta (statul Barinas), într-o familie de învăţători. Sursa: Reuters

A urmat cursurile Liceului Daniel Florencio O'Leary din Sabaneta şi, între 1971-1975, Academia Militară, unde a obţinut gradul de sublocotenent. La 17 decembrie 1982 a fondat Mişcarea Bolivariană Revoluţionară (MBR).

În 1990 a obţinut licenţa în ştiinţe politice la Universitatea Simon Bolivar din Caracas. Între 1991-1992, a urmat studii de inginerie în cadrul Şcolii Superioare de Război. În perioada studiilor la Şcoala de Război a condus batalionul de paraşutişti militari 'Coronel Antonio Nicolas Briceno' din Maracay.

La 4 februarie 1992, s-a aflat în fruntea puciului organizat împotriva preşedintelui Carlos Andres Perez Rodriguez (1974-1979; 1989-1993). A fost arestat şi întemniţat la închisoarea din Yare. A fost eliberat după preluarea puterii de către preşedintele Rafael Caldera, învestit în funcţie la 2 februarie 1994.

La 29 iulie 1997, Hugo Chavez a fondat Mişcarea pentru a V-a Republică (MVR). În iunie 1998, partidul lui Chavez a constituit, împreună cu Mişcarea pentru Socialism (MAS) şi Patria pentru Toţi (PPT), Alianţa Patriotică (AP). Ulterior, la aceasta au aderat alte 13 partide, formând împreună Polul Patriotic (PP), potrivit Agerpres.

Hugo Chavez a câştigat alegerile prezidenţiale din 6 decembrie 1998, fiind cel mai tânăr preşedinte venezuelan. A fost învestit în funcţie la 2 februarie 1999. A fost reales la 30 iulie 2000 pentru un mandat de şase ani (conform noii Constituţii intrate în vigoare la 30 decembrie 1999).

La 12 aprilie 2002, a fost victima unei lovituri de stat, fiind înlăturat de la putere pentru 48 de ore de o juntă condusă de şeful patronatului venezuelan, Pedro Carmona. Asaltul palatului pr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°