IAŞI. Deputatul PDL Petru Movilă a declarat, referindu-se la trecerea democrat-liberalului Mihai Stănişoară la PNL, că nu ştie „care trădători sunt mai răi, cei care pleacă sau cei care rămân în partid”.
Petru Movilă a precizat că nu au existat informaţii privind plecarea prim-vicepreşedintelui PDL la PNL.
„În ultima săptămână, domnul Stănişoară nici n-a trecut pe la Parlament. S-a spus că era bolnav, dar el şi-a pregătit probabil atent plecarea la PNL”, a spus Petru Movilă.
Deputatul PDL a mai precizat că orice plecare din partid reprezintă o pierdere pentru democrat-liberali, dar că „viaţa merge mai departe”.
Deputatul Petru Movilă, care îl susţine pe Vasile Blaga la şefia PDL, a precizat că nu crede că trecerea lui Stănişoară la PNL va afecta şansele lui Blaga la convenţia naţională din 23 martie.
„Nu este în regulă să dai vina pe Blaga. Şi Frunzăverde a plecat din PDL, iar atunci era prim-vicepreşedinte al partidului în echipa lui Boc”, a mai spus Petru Movilă.
IAŞI. Deputatul PDL Petru Movilă a declarat, referindu-se la trecerea democrat-liberalului Mihai Stănişoară la PNL, că nu ştie „care trădători sunt mai răi, cei care pleacă sau cei care rămân în partid”.
Petru Movilă a precizat că nu au existat informaţii privind plecarea prim-vicepreşedintelui PDL la PNL.
„În ultima săptămână, domnul Stănişoară nici n-a trecut pe la Parlament. S-a spus că era bolnav, dar el şi-a pregătit probabil atent plecarea la PNL”, a spus Petru Movilă.
Deputatul PDL a mai precizat că orice plecare din partid reprezintă o pierdere pentru democrat-liberali, dar că „viaţa merge mai departe”.
Deputatul Petru Movilă, care îl susţine pe Vasile Blaga la şefia PDL, a precizat că nu crede că trecerea lui Stănişoară la PNL va afecta şansele lui Blaga la convenţia naţională din 23 martie.
„Nu este în regulă să dai vina pe Blaga. Şi Fru