Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rejudecare în procesul unei fraude de 5 miliarde

Publicat in Monitorul de Neamt, miercuri 6 martie 2013 ·

• instanta supremă a decis rejudecarea cauzei în care un pietrean a fost achitat după ce a convins 23 de persoane să se împrumute pentru el • din totalul creditelor de 5,1 miliarde, păgubitii au scos din buzunar vreo 3 miliarde • Înalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat în dosarul în care Viorel Tudosă, de 47 de ani, din Piatra Neamt, a fost acuzat de o fraudă de peste 5 miliarde de lei vechi. Prima instantă, Tribunalul Suceava, l-a găsit nevinovat pe acuzat si l-a exonerat de răspundere penală pentru acuzatiile de înselăciune cu consecinte deosebit de grave pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală. A fost totusi condamnat pentru fals material în înscrisuri sub semnătură privată si fals în declaratii, primind un an de închisoare, cu suspendare. Sentinta a fost păstrată ulterior si de Curtea de Apel Suceava. Procurorii au declarat recurs si pe 4 martie 2013 instanta supremă a decis rejudecarea la Tribunalul Suceava, ceea ce înseamnă că procesul se reia de la zero. Bărbatul a fost inculpat de procurorii nemteni, dar la cererea lui procesul a fost strămutat la Tribunalul Suceava. Tudosă a convins 23 de cunostinte să se împrumute de la bănci, iar banii să-i remită lui, cu promisiunea că va achita ratele. Numai în două cazuri a făcut plata, iar 21 de persoane au scos din buzunar 302.365 de lei ron (peste 3 miliarde de lei vechi) pentru acoperirea împrumuturilor contractate. Paguba în dauna institutiilor de credit bancare si nebancare, din neachitarea creditelor acordate a fost stabilită de anchetatori la 509.146 de lei ron, aproximativ 5,1 miliarde lei vechi. Faptele au avut loc în perioada 2007-2009. Unele părti vătămate au fost convinse de Tudosă după ce acesta încheia un contract notarial prin care se obliga să facă plata. Parte din reclamanti au ajuns în faza executării silite, cu popriri pe pensii sau salarii. Altii au fost obligati să plătească î

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 9 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

ANPC, controale în trenurile de călători, după reclamații privind lipsa aerului condiţionat şi toaletele neigienizate

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Calitatea transportului pe calea ferată a intrat în atenţia comisarilor pentru Protecţia Consumatorilor, având în vedere numeroasele sesizări referitoare la condiţiile de călătorie, a anunţat, luni,

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

29°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°