Directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Simion Creţu (foto), a declarat miercuri, la Sibiu, că există peste 260 de contracte în valoare de aproximativ 110 milioane de euro, doar din regiunea centru, care nu au fost finalizate şi au fost blocate după desfiinţarea Mecanismului Intermediar al Intreprinderilor Mici şi Mijlocii din cadrul Ministerului Economiei, şi care vor fi preluate de agenţia pe care o conduce.
Declaraţia acestuia a avut loc la începutul şedinţei regionale a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru ce a avut loc miercuri, la Sibiu. Pe ordinea de zi se afla şi un proiect de hotărâre în acest sens.
„Foarte important este să vedem ce se mai poate salva după desfiinţarea Mecanismului Intermediar al Intreprinderilor Mici şi Mijlocii din cadrul Programului Pperaţional Creşterea Capacităţii Economice din cadrul Ministerului Economiei. Astăzi avizăm acordul, mâine o să îl semnăm cu Ministerul Economiei, la Bucureşti. Şi după aceea urmează să preluăm proiectele. Vreau să vă spun că 267 de contracte sunt în diverse faze, dar sunt suspendate de către comisie. Au o valoare de 110 milioane euro şi noi mai avem încă 397 de proiecte care nu sunt deschise încă”, a declarat Simion Creţu.
Acesta a precizat că, în perioada următoare, va avea loc o evaluare a contractelor, însă nu va fi „un proces simplu”.
„Practic, preluăm nişte proiecte care sunt în diverse stadii. 267 de proiecte erau contractate de către acest organism intermediar. Unele sunt finalizate fără vizită, unele sunt cu cerere de rambursare, alţii n-au început cu lictaţii, fiecare cum i-a prins”, a mai declarat Creţu.
La şedinţa de la Sibiu a participat şi preşedintele CDR Centru, Tamas Sandor, alături de preşedinţi ai consiliilor judeţene Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. De asemenea, au fost prezenţ