Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din Sic, turnător al Securităţii cu acte în regulă

Publicat in Ziua de Cluj, joi 7 martie 2013 ·

Ioan Sallai, primarul comunei clujene Sic, este colaborator al fostei Securităţi, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizia este definitivă şi irevocabilă. Sallai, aflat la al şaselea mandat, urmază să fie acuzat de fals în declaraţii.

Primarul din comuna clujeană Sic, Ioan Sallai, a primit la începutul lunii noiembrie 2011 verdictul de "colaborator al Securităţii" de la Curtea de Apel Bucureşti. Sallai a fost recrutat de Securitate în 1984, şi a trebuit să raporteze despre "problema naţionaliştilor maghiari". Potrivit documentelor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Sallai s-a ocupat de "supravegherea persoanelor cu antecedente penale şi politice şi documentarea activităţii unor persoane naţionaliste maghiare din comună şi a activităţilor desfăşurate de turiştii străini care frecventează des comuna Sic, în special cei din Republica Populară Ungaria".

Recursul făcut de Ioan Sallai la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) s-a judecat în 5 martie 2013, iar magistraţii instanţei supreme au menţinut hotărârea Curţii de Apel Bucureşti.

Ioan Sallai este primul edil clujean declarat definitiv drept colaborator al temutei Securităţi în regimul comunist. În ceea ce priveşte declaraţia pe proprie răspundere, potrivit căreia nu a fost colaborator al Securităţii, pe care orice candidat la alegerile locale a fost obligat să o dea, Sallai a spus, imediat după ce a fost reales primar, în iunie 2012, că îl priveşte ceea ce a scris şi că are dovezi că nu a fost turnător.

Sallai a fost verificat din oficiu de CNSAS când şi-a anunţat candidatura la Primăria comunei Sic la alegerile din 2008. Cu toate că Sallai a furnizat sub numele de cod "Creţu", informaţii temutei Securităţi în mai multe dosare de urmărire, constatarea CNSAS trebuia să fie validată de instanţă. Potrivit notei de constatare a CNSAS, Sallai a pr

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 32 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 8 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum 58 minute
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum o ora
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°