Primăvara şi vremea frumoasă de afară aduc veşti bune pentru Staţiunea Băile Lipova, dar mai ales aduc noi acţiuni în zonă, acţiunui menite să arate o cu totul altă imagine a acestei staţiuni: o imagine modernizată, împrospătată şi mult mai curată; la propriu.
Staţiune cu vechime
Staţiunea Băile Lipova este, după cum se ştie, bogată în ape carbogazoase, situaţia fiind cunoscută încă din secolul al XVIII-lea. Staţiunea, bazată pe această bogăţie a fost construită în urmă cu peste 100 de ani, în apropierea izvoarelor cu apă minerală, care erau valorificate în tratamente medicale. Este unul din locurile cele mai cunoscute şi un important obiectiv turistic – atât al oraşului cât şi al întregii zone.
Situată în apropierea oraşului Lipova, la doar 3 km distanţă, staţiunea este în prezent considerată un Centru Internaţional de Agrement, datorită ştrandului existent, a apei minerale de aici dar şi a peisajelor extraordinare atât din staţiune cât şi din împrejurimile ei şi a oraşului.
Menţinerea curăţeniei, mereu deficitară
În toţi aceşti ani, deşi staţiunea a fost vizitată an de an de un număr mare de turişti, mai ales în sezonul cald, nu au fost demarate acţiuni ample de curăţire a zonei care se află în jurul ştrandului, ceea ce a dus la o degradare nedorită a întregului peisaj .Din păcate şi în prezent mai sunt cazuri, în zonele de pădure de pe teritoriul staţiunii, unde a ajuns să existe gunoi menajer, aruncat de cei care vizitează staţiunea sau de cei care vin aici la picnic sau plajă pe toată perioada sezonului cald. Pe lângă gunoiul menajer, vegetaţia din staţiune, caracteristică zonei de pădure, s-a dezvoltat foarte mult, în exces chiar, ceea ce dă un aspect foarte neîngrijit zonei şi în unele zone această vegetaţie ajunge chiar să îngreuneze accesul pe unele porţiuni.
Se face curăţenie în staţiune @N_P