Aplicarea sloganului “mai multă Europă” ar putea ajuta continentul nostru să iasă din criză, dar încă va trebui să creăm europenii. Trebuie să încurajăm educaţia, schimburile culturale şi iniţiativele politice în scopul redobândirii sentimentului destinului comun, pierdut secolul trecut, argumentează jurnalistul francez Olivier Guez, într-un articol publicat de New York Times, preluat de Presseurop.eu.

Practic, Grecia nu s-a prăbuşit, iar Europa a început să respire mai uşor. Dar nu pentru mult timp. Alegătorii rebeli din Italia, care au votat cu un miliardar extravagant şi cu un clovn, ne-au reamintit în ce criză profundă se află continentul. Între timp, Franţa acţionează practic singură în Mali, iar Marea Britanie vorbeşte deschis despre părăsirea corabiei europene. Nu este vorba doar despre o criză a monedei europene, ci a sufletului Europei.

Dacă a existat vreodată perspectiva unei Europe unite, aceasta se destramă acum din cauza lipsei de susţinere a diverselor popoare. Fiecare popor are propriile resentimente sau suspiciuni faţă de parteneri. Dar toţi duc lipsă de acelaşi lucru: foarte puţini dintre cetăţenii statelor europene se percep pe ei înşişi în primul rând ca europeni.

Cum se poate întâmpla aşa ceva? Istoria Europei ultimei jumătăţi de secol este descrisă, de obicei, ca o serie de paşi spre un viitor comun. Dar, poate că pentru a înţelege unde ne aflăm acum, proiectul european ar fi trebuit să înceapă mai devreme – nu prin comunitatea formată de Franţa şi Germania în anii 1960, ci prin modelul Europei în deceniul dinaintea calamităţii din 1914. Hitler şi Stalin au contribuit la ştergerea cosmopolitismului

Din multe puncte de vedere importante, Europa anului 1913 era mai cosmopolitană şi mai europeană decât Europa de acum. Ideile şi naţionalităţile erau combinate şi mergeau în aceeaşi direcţie într-o atmosferă de creativitate. În