Nu vă grăbiţi în Straja în weekendul acesta, ci în următorul, mai precis sâmbătă, 16 martie, când va avea loc tradiţionala competiţie de schi, Cupa Veteranilor.
Este o ediţie record, ajunsă la ediţia XLII-a. Aceasta înseamnă că participanţii aveau cel puţin 20 de ani atunci când ea a fost înfiinţată, şi, iată, au ajuns să participe la competiţie. Cu toate că nu sunt la fel de mulţi competitori ca şi la cupele pentru tineret, veteranii fac figuri frumoase pe schiuri.
Primăria şi Consiliul Local Lupeni au aprobat pentru susţinerea acestei competiţii un buget de 5.000 de lei, care să ajungă măcar pentru premii.
Se vor organiza probe de schi fond şi schi alpin, pe diferite grupe de vârstă. După întrecere urmează şi petrecere, vorbim de Balul Veteranilor, la care vor fi premiaţi şi câştigătorii.