Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât costă sperma daneză pentru româncele care vor tată “la comandă”

Publicat in Press Alert, miercuri 6 martie 2013 ·

Culoarea părului, a ochilor, înălţimea, greutatea, gradul de inteligenţă ale donatorului pot fi selectate de către cupluri direct de pe site-ul băncii daneze de spermă. După ce acest pas a fost parcurs şi cuplurile au ales donatorul perfect nu le rămâne decât să comande sperma bărbatului, care ajunge la centrul de reproducere umană pentru inseminarea artificială a soţiei, cu sperma de la donatorul anonim din Danemarca. Deşi soţul nu este tatăl biologic al copilului, acesta devine părinte în acte, după ce a semnat că este de acord cu această procedură.

Liliana Dorneanu, managerul general al Centrului de Reproducere Umană Asistată Gynatal, spune că de la înfiinţarea centrului în anul 2010, aproape 60 de cupluri au comandat spermă din Danemarca. „La început au fost mai puţine cupluri interesate, dar numărul lor a crescut din ce în ce mai mult, astfel că, în acest moment, realizăm în jur de două, trei inseminări artificiale pe lună cu spermă de la donatori anonimi. Procentul de reuşită al inseminării artificiale este de 15-20 %”, ne-a spus Liliana Dorneanu. Cupluri din judeţele Vâlcea, Dolj, Arad, BIhor, Satu Mare, dar şi români care s-au stabilit în străinătate şi în care bărbatul nu poate procrea optează pentru această metodă.

Cu cine seamănă copiii din tați „la comandă”

Deşi pot să îşi aleagă orice donator astfel încât copilul lor să fie inteligent, sănătos şi mai ales frumos, femeile care trec pragul centrului de reproducere umană din Timişoara doresc ca progeniturile lor să semene cu partenerul lor de viaţă. „Ideea că femeile vor copii blonzi cu ochi albaştri este mai mult un mit. Majoritatea femeilor doresc copii care să semene cu soţul. Chiar am avut o familie de romi, iar soţul era micuţ, scund, dar cuplul a vrut ca copilul lor să fie după asemănarea bărbatului”, ne-a povestit zâmbind şeful centrului.

Până în acest moment, reprezent

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 4 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 49 minute
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 12 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

24°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

17°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°