Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tenis în patinoar!!!

Publicat in Brasovul Tau, miercuri 6 martie 2013 ·

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat că întâlnirea de Cupa Davis România - Olanda s-ar putea desfăşura la Patinoarul Olimpic Braşov şi nu în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”, aşa cum se anunţase iniţial. „Pentru că se pare că sala nu poate fi deschisă la timp, suntem nevoiţi să mutăm meciul la patinoarul olimpic. Numai că, din păcate, pentru acest lucru avem nevoie de o derogare din partea Federaţiei Internaţionale de Tenis, deoarece plafonul patinoarului este mai jos cu un metru faţă de înălţimea prevăzută în regulament. Nu cred că vor fi probleme, dar trebuie să avem şi răspunsul lor. Nu ne punem problema ca meciul să se mute în alt oraş, pentru că avem aici sponsori dispuşi să ajute cu sume considerabile, deci vom face tot posibilul pentru ca acest lucru să se întîmple la Braşov. De asemenea, trebuie să discutăm şi la Federaţia Română de Hochei, pentru a vedea când se pot reprograma meciurile din finala campionatului naţional, deorece acestea coincid cu perioada în care se va desfăşura Cupa Davis", a spus oficialul federaţiei. Sala Dumitru Popescu Colibaşi nu poate fi inclusă încă în circuitul sportiv, chiar dacă lucrările sunt gata „în proporţie de 99 la sută". Conform Companiei Naţionale de Investiţii, statul nu a făcut toate deconturile financiare, ceea ce împiedică recepţionarea lucrărilor. Întâlnirea dintre România şi Olanda, programată între 5 şi 7 aprilie, contează pentru turul doi al Grupei I, Zona Euro-africană. O victorie în faţa olandezilor ar califica România în play-off-ul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis. Braşovul a mai găzduit meciul Romania-Belarus, în 2005, atunci când Andrei Pavel şi colegii săi au învins cu scorul de 3-2 şi s-au calificat în sferturile de finală ale Grupei Mondiale.

Sursa: Mediafax

Etichete articol: tenis, sport, cupa davis, george cosac, andrei pavel, brasov,

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

SuperLiga: Atacantul Andrei Ivan pleacă de la Universitatea Craiova

HotNews acum 36 minute
Universitatea Craiova şi atacantul Andrei Ivan au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale, scrie News.ro. Cariera lui Andrei se confundă cu ceea ce înseamnă Ştiinţa Craiova, echipa la care a visat dintotdeauna să joace. El a reuşi

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°