Ministrul moldovean de Externe şi prim-vicepreşedintele liberal-democraţilor Iurie Leancă a anunţat miercuri că Vlad Filat, şeful Guvernului demis marţi prin moţiune de cenzură în Parlament, rămâne candidatul formaţiunii pentru funcţia de premier.
"A fost demis un Guvern care, cu toate rezervele ce există faţă de activitatea sa, a reuşit să salveze Republica Moldova de colaps economic, a avansat în implementarea reformelor democratice şi a scos ţara din izolare internaţională, aducând Republica Moldova în pragul semnării Acordului de Asociere" la Uniunea Europeană (UE), a comentat Iurie Leancă într-o conferinţă de presă despre demiterea Guvernului Filat, relatează publicaţia Timpul.
"Votul de neîncredere acordat în Parlament a fost, de fapt, nimic altceva decât un raspuns la acţiunile întreprinse de PLDM (Partidul Liberal Democrat din Moldova) şi personal de premierul Vlad Filat în vederea aducerii unor instituţii de stat în câmpul legal de activitate. Marţi s-a lovit într-o echipă care a reuşit, în condiţii extrem de dificile, să asigure dezvoltarea Republicii Moldova pe o cale firească a integrării europene, a democraţiei, a statului de drept", a continuat el.
În privinţa propunerii unui candidat la funcţia de premier, Leancă a declarat că partidul din care face parte are propria poziţie.
"Candidatul PLDM pentru funcţia de prim-ministru este preşedintele PLDM Vlad Filat. În sistemele parlamentare europene, liderul celei mai mari formaţiuni care face parte din coaliţie, tot timpul este şeful Executivului", a subliniat el.
Prim-vicepreşedintele PLDM a mai anunţat că duminică, 10 martie, va fi convocată o şedinţă a Consiliului Politic al PLDM, care va stabili acţiunile ulterioare ale partidului.
Guvernul moldovean a fost demis în urma unei moţiuni de cenzură, marţi, în Parlament. Moţiunea, depusă de PCRM, a fost adoptată cu vot