Între multele luări de poziţie relativ la „Schengen” am remarcat una, provenind din sferele înalte ale puterii care mi-a atras în mod deosebit astenţia şi anume că punctul de vedere exprimat de ministrul german de interne Hans Peter Friederich n-ar reprezenta voinţa întregului popor german, nici măcar a întregului registru politic german, ci numai opinia partidului pe care-l reprezintă în guvern.

Ce să spunem raportând raţionamentul la situaţia de la noi? Că actualul guvern şi miniştri săi nu-i reprezintă decât pe cei 24% simpatizanţi de stânga care i-au votat? Nu are rost să stăruim asupra unei atare aberaţii doar să subliniem tendinţa aceasta de menţinere a încrâncenării politice şi dincolo de campaniile electorale, în sfera exerciţiului politic guvernamental, inducând încă odată în eroare opinia publică, segmentând şi selectând argumentaţia pe criterii desuete ce amintesc de trecutul nu prea îndepărtat.

Cât priveşte chestiunea „Schengen” voi puncta şi eu câteva aspecte.

În primul rând, necesitatea de a fi tratată cu realism. Încercarea de a structura Uniunea Europeană ca un factor geo-politic concurenţial la nivel planetar – problemă indusă de consecinţele celui de al doilea război mondial – presupunea împlinirea a două cerinţe esenţiale şi anume, de o parte regruparea pe cât posibil cuprinzătoare a întregii Europe, iar de altă parte un standard calitativ concurenţial pe toate planurile.

În această viziune s-a acceptat adeziunea la Tratat şi a acelor state europene care, din varii motive, inclusiv istorice, s-au găsit pe trepte diferenţiate de dezvoltare, în ideea că evoluţia la nivelul de compatibilitate se poate realiza şi în interiorul structurii.

Am fost invitaţi şi noi să ne concentrăm eforturile în acest sens şi, subliniez, nu numai prin impunerea unui MCV. Ori ceea ce se petrece la noi este un descurajant proces de involuţie, c