Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suporterii arădeni, ca la Poli – UTA 0-1

Publicat in Glasul Aradului, joi 7 martie 2013 ·

Fiindcă în cele zece luni de când o pregătește pe UTA nu și-a condus încă echipa într-un derby al Vestului disputat la Arad, Adrian Falub ia etalon comportarea suporterilor „textiliști” într-un meci de pe Bega. Este vorba despre deplasarea câștigătoare din primăvara anului trecut, când diferența a făcut-o golul lui Galanis, din debutul meciului.

„Toată lumea știe ce înseamnă un UTA – Poli și, din fericire pentru noi, suporterii nu sunt împărțiți ca la Timi­șoara. Sunt sigur că vor fi alături de noi, vor fi unul dintre atuurile noastre pentru un eventual succes. Vă spun sincer că mi-ar plăcea să fie la fel de pasionali și determinați ca la derby-ul de acum aproape un an, când am câștigat cu 1-0. Atunci, am fost puși în mare dificultate de adversari, dar am rezistat și datorită fanilor noștri, pe care i-am simțit mereu aproape de noi. La fel aș vrea să se întâmple și acum, când vom avea parte de momente grele contra celor de la Poli”, a afirmat tehnicianul „alb-roșiilor”.

Ceea ce este sigur este că „alb-violeții” nu vor beneficia de același sprijin din tribune precum la partida de pe 20 aprilie 2012. ACS Poli nu este la fel de iubită pe Bega ca echipa ce avolua atunci, drept dovadă că în sectorul M al arenei „Francisc Neuman” și-au anunțat prezența cel mult 200 de fani timișoreni.

Fiindcă în cele zece luni de când o pregătește pe UTA nu și-a condus încă echipa într-un derby al Vestului disputat la Arad, Adrian Falub ia etalon comportarea suporterilor „textiliști” într-un meci de pe Bega. Este vorba despre deplasarea câștigătoare din primăvara anului trecut, când diferența a făcut-o golul lui Galanis, din debutul meciului.

„Toată lumea știe ce înseamnă un UTA – Poli și, din fericire pentru noi, suporterii nu sunt împărțiți ca la Timi­șoara. Sunt sigur că vor fi alături de noi, vor fi unul dintre atuurile noastre pentru un eventual succe

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 21 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°