Unul dintre cel mai puţin cunoscute monumente istorice din România este cetatea Ladislau, din judeţul Caraş-Severin. Este vorba de o fortificaţie care a avut, în secolul al XV-lea, un rol strategic major, dar care, după formarea Paşalâcului de Timişoara, şi-a pierdut cu totul importanţa. Azi, ruinele cetăţii se află pe teritoriul administrativ al comunei Coronini, numită astfel după guvernatorul austriac al Banatului, din perioada 1849 – 1859.

Cetate de secol XIV

Dovezile arheologice arată că cetatea Ladislau a fost ridicată în secolul al XIV-lea, o dată cu apariţia pericolului turcesc pe Dunăre. Însă prima atestare documentară este din anul 1427. În acel an, împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, care era şi rege al Ungariei, Croaţiei şi Boemiei, a încheiat un tratat cu despotul Serbiei, George Brancovici, prin care ultimul îi ceda lui Sigismund cetatea Golubac, de pe malul sârbesc al Dunării. Însă împăratul romano-german nu a reuşit să intre în posesia acestei cetăţi, pentru că guvernatorul ei a preferat să i se închine sultanului otoman Murad decât să accepte stăpânirea ungurilor. În aceste condiţii, pentru a preîntâmpina o invazie turcească în Banat, Sigismunde Luxemburg a decis să întărească cetatea Ladislau. Ea era pusă sub protecţia Sfântului Ladislau al Ungariei şi a fost încredinţată, până în anul 1435, apărării cavalerilor teutoni, unul dintre cele mai redutabile ordine militare creştine. Din anul 1435, apărarea cetăţii a fost preluată de cavalerii români din Banatul de Caransebeş, vasalii lui Iancu de Hunedoara. După bătălia de la Belgrad, în care Iancu de Hunedoara a reuşit să respingă, în 1456, invazia otomană, condusă de sultanul Mahomed, cuceritorul Constinopolelui, dar în care marele comandant creştin şi-a găsit moartea, pentru că s-a contaminat de ciumă, cetatea Ladislau au fost preluată de militarii hunedoreni,