Victor Ponta a fost ieri doar uşor admonestat de către liderul principalului partid de opoziţie prezent la Târgu Jiu, Vasile Blaga venind aici cu alţi colegi de partid pentru a-şi face campanie electorală în interiorul PDL. Deşi se afla în colegiul care l-a dat ţării pe actualul premier, şeful democrat-liberalilor l-a cam „iertat” pe prim-ministru, criticându-l pentru problemele pe Schengen, mult mai dur la adresa actualilor guvernanţi fiind fostul ministru Gheorghe Flutur.
Preşedintele Interimar al PDL Gorj, deputatul Ion Cupă, a reuşit să mobilizeze organizaţia şi a adunat la restaurantul de pe Insuliţă vreo 3-400 de persoane, după cum au apreciat organizatorii, Blaga mirându-se şi el, de câteva ori, că în sală sunt atât de mulţi colegi de partid, în condiţiile în care era totuşi o zi de lucru, în mijlocul săptămânii.
Cotojman a lipsit
Aleşi locali, inclusiv puţinii primari, au ajuns la şedinţă, o absenţă vizibilă fiind însă edilul de la Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, care a menţionat că are treabă în comună şi că a trimis alţi reprezentanţi. A fost prezent, în schimb, Ion Bârcă, cel de la Turburea, pe care Blaga îl dorea neexclus din partid după ce acesta a susţinut USL la parlamentare.
O parte din cei prezenţi şi-au cam pierdut însă slujbele şi, ca urmare, au suficient timp liber, cei care au rămas în posturi de conducere absentând de la întâlnire. De altfel, Blaga a şi remarcat faptul că la discuţii nu sunt prezenţi directorii susţinuţi de PDL atunci când partidul era la putere, lucrurile stând la fel şi la Bucureşti şi, probabil, şi în restul ţării. „Câţi din directorii de deconcentrate mai sunt azi lângă noi? Puţini! Aşa e şi la Bucureşti. Dacă veniţi cu autocarul puteţi întoarce liniştit în curte la Modogran. Numai dacă miroase a putere în partid prin 2016 vor sta Mercedesurile până la Statuia Aviatorilor. Lucru