Cunoscutul scriitor columbian Gabriel Garcia Marquez, câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 1982, împlineşte astăzi 86 de ani.
Cel mai popular roman al lui Garcia Marquez este "Un veac de singurătate" (1967), dar de o apreciere la fel de mare sunt şi "Cronica unei morţi anunţate" (1981), "Dragostea în vremea holerei" (1985), "Generalul în labirintul său" (1989) şi "Povestea târfelor mele triste" (2004).
Cunoscut pentru faptul că este un susţinător al ideologiei comuniste, scriitorul columbian a fost inclus de mulţi critici literari în categoria romancierilor realismului fantastic sud-american, în nuvele şi romanele sale reunindu-se fantasticul şi realităţile de zi cu zi.
În 1982, Garcia Marquez a primit Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru nuvele şi scurte istorii, unde fantasticul şi realul sunt combinate într-o lume liniştită de bogată imaginaţie, reflectând viaţa şi conflictele unui continent”.
Născut pe 6 martie 1927, în Aracataca, Columbia, Gabriel Garcia Marquez a fost crescut în primii şase ani de viaţă de bunica sa. În şcoala primară a descoperit cărţile şi i-au dezvoltat dragostea pentru poezie.
În 1946, imediat după ce şi-a luat bacalaureatul, s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii Naţionale din Bogota, unde a citit "Metamorfoza" lui Franz Kafka. A fost momentul în care şi-a dat seama că îşi doreşte să devină scriitor.
Primele sale scrieri le-a considerat „nebuloase şi neajutorate. Îmi amintesc de toate problemele pe care le-au pus tânărului cere le-a scris”. Apoi, „am căzut în capcana de a scrie mai departe din plăcere, iar mai târziu, în altă capcană, şi anume, că nimic nu-mi plăcea mai mult pe lume decât să scriu”.
În paralel, Garcia Marquez a lucrat la reporter şi critic cinematografic la diferite ziare, iar în 1960, după triumful revoluţiei din Cub