Bateristul Alexandru Dăscăloiu, alias „Gomez”, mai face parte şi din prima trupă de metal înscrisă la celebrul concurs de televiziune
Este fără doar şi poate cea mai controversată trupă care a fost inclusă anul acesta în selecţia naţională pentru Eurovision. Schimbul de replici cu Mircea Badea şi polemicile se pare însă că i-au prins bine lui Robert Turcescu, ziaristul care a ajuns alături de formaţia „Casa Presei” în finala programată de TVR pentru sâmbătă, 9 martie.
Puţini ştiu însă că din trupa care are şanse să reprezinte România la Malmo, în Suedia, face parte şi un buzoian. Este vorba despre Alexandru Dăscăloiu (Gomez), un baterist destul de cunoscut în rândul fanilor de rock greu, care a mai evoluat la trupe precum Inopia sau Silver Bullet.
În vârstă de 25 de ani, Alexandru Dăscăloiu s-a născut la Buzău, fiind momentan stabilit în Bucureşti. Păstrează legătura cu oraşul natal, unde vine să îşi revadă familia, spectatorii din Cafeneaua Artiştilor având ocazia de a-l vedea în luna decembrie cu ocazia concertului susţinut alături de „Casa Presei” la Buzău.
Plăcerea pentru tobe a descoperit-o încă de mic, primele cântări susţinându-le în timpul liceului, în cadrul unei trupe compuse din prieteni coordonaţi de cunoscutul profesor George Stănescu. În 2006, a dat Buzăul pentru Bucureşti, oferindu-i-se şansa să cânte cu o formaţie bucureşteană de rock aflată la început de drum. De atunci, Alexandru Dăscăloiu a fost şi este apreciat de toată lumea, fiind recunoscut printre muzicieni în urma experienţei dobândite.
Interesant de ştiut este că prestaţia alături de Robert Turcescu şi „Casa Presei” nu este singura legătură pe care buzoianul o are cu Eurovisionul de anul acesta. Toboşarul a participat în concurs şi cu altă trupă, Gothic, singura trupă de metal înscrisă la Eurovision. Chiar dacă nu a reuşit să treacă de preselecţii, trupa