Demiterea guvernului Filat s-a produs, în pofida speranțelor că nu se va ajunge până acolo. Nu au contat avertismentele partenerilor occidentali – şi am avut în ultimele zile un adevărat pelerinaj al miniştrilor de Externe europeni la Chișinău. Nu au contat protestele societății civile și nici îndemnurile la responsabilitate, adresate de președintele Nicolae Timofti. Dorinţa de răzbunare a Partidului Democrat, după demiterea lui Plahotniuc, a fost mai puternică decât raţionamentele care pledau pentru păstrarea Alianţei, decât instinctul de conservare al clasei politice.
Votul comun al deputaţilor democraţi și al comuniştilor, plus grupul neutru dar cu opţiuni clare în momentele decisive al „neafiliaților”, a deschis calea alegerilor parlamentare anticipate într-un an când Republica Moldova urma să semneze documente fundamentale pentru demersul său european. Chiar peste câteva zile ar fi trebuit să se încheie ultima etapă a negocierilor pe marginea Acordului de Asociere. De-acum încolo sprijinul extern pentru Moldova va fi suspendat, deoarece nu se întrezăresc soluții care să-i aşeze la masa unor negocieri constructive pe foștii parteneri.
La capătul acestei răbufniri de orgolii, desfășurate după principiul „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, intră în scenă Partidul Comuniştilor, iniţiatorul moţiunii de cenzură, şi nu va fi deloc o surpriză că se vor înteţi drumurile politicienilor moldoveni spre Moscova şi ale emisarilor ruşi la Chişinău. Semnalul pe care l-a primit Rusia, cea cu trupe de ocupaţie în Transnistria, este că moldovenii s-au plictisit să se integreze în Uniunea Europeană şi că ar fi rostul unui impuls siberian pentru a „pompa” un suflu nou, moldovenesc, în instalaţia lui Vladimir Putin, cel care a pornit o campanie de re-sovietizare a republicilor din fostul imperiu.
De ce această nouă sincopă în relaț
