Noul Cod de procedură civilă va da peste cap activitatea multor instanţe. Tribunalul Bucureşti, care administrează un sfert din totalul dosarelor din ţară, are termene pentru dosare noi de drept civil şi în iunie 2014.
Personal, prima zi pe care o am liberă şi în care va putea fi stabilit termen pentru începerea verificării unui dosar nou este 1 iunie 2014“, arată, pentru Capital, Laura Andrei, preşedintele Tribunalului Bucureşti. În fapt, instituţia pe care o conduce va simţi cel mai puternic şocul generat de implementarea noului Cod de procedură civilă. Noile prevederi redefinesc competenţele instanţelor din România. La tribunale vor veni dosare noi atât de la instanţele inferioare, adică judecătorii, cât şi de la cele superioare, curţi de apel. Dacă până la intrarea în vigoare a noului Cod intrau la judecătorii toate procesele care aveau o valoare estimată de sub 500.000 de lei, din 15 februarie, rămân doar procesele cu o valoare estimată mai mică sau egală cu 200.000 de lei. În plus, procesele de drept fiscal a căror valoare este mai mică de un milion de lei ajung tot la tribunale. Până acum, procesele cu valori mai mari de 500.000 de lei mergeau la Curtea de Apel. Cele două modificări majore vor genera un adevărat tsunami de dosare noi care vor veni către tribunale. „Din estimările noastre, volumul de muncă va creşte cu cel puţin 30%, într-o primă fază. Având în vedere că la Tribunalul Bucureşti sunt aproximativ 500.000 din cele 2 milioane de dosare din întreaga ţară, vorbim despre cel puţin 150.000 de dosare noi“, ne-a explicat Laura Andrei. Magistratul spune că cea mai afectată este secţia de Contencios administrativ, unde cei 19 judecători vor primi aproximativ 30.000 de dosare noi. Potrivit unei evaluări interne, pe secţia de contencios, unde se judecă litigiile dintre persoane fizice sau juridice şi instituţii ale statului, primele termene vor f